Săptămâna sportului girocean

Săptămâna sportului girocean

Săptămâna sportului girocean

Timp de o săptămână, de luni până sâmbătă, în organizarea Clubului Sportiv Giroc-Chișoda și cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Giroc, se vor desfășura în Giroc și Chișoda competiții de fotbal, handbal, atletism, karate și șah în cadrul ediției cu numărul 1 a “Săptămânii sportului girocean”.

CITEȘTE ȘI: PSD: ”Termocentrala Mintia a fost vândută cu 91 de milioane de euro. După ce au fost investiți cel puțin 150 de milioane de euro”

Vor fi competiții atât penstru sportivii legitimați, copii, cât și pentru cetățenii comunei de lângă Timişoara. Săptămâna sportivă va fi deschisă, luni, de turneul fotbalistic pentru sportivii legitimați.

Cupa CS Giroc-Chișoda va reuni la start echipele de juniori născuți în anii 2009 şi 2010 ale cluburilor Atletico Timișoara, CSC Milenium Giarmata, Meget Remetea Mare și CS Giroc-Chișoda.

Competiția va începe la ora 10 şi se va desfăşura pe stadionul din Giroc. Marți va fi organizată o competiție fotbalistică pentru cetățenii din Giroc și Chișoda, intitulată Cupa Străzilor.

Cu începere de la ora 16, la stadionul din Chișoda sunt așteptate echipele care doresc să participe la această competiție. Înscrierile se pot face până mâine, la ora 18, la numărul de telefon 0723582048. Se va juca pe teren de minifotbal, 42m/22m, cu porți de 5m/2m, 6+1 jucători, cu schimbări nelimitate.

Durata unei partide va fi de 2×10 minute. În funcție de numărul echipelor va fi stabilit sistemul în care se vor disputa meciurile, eliminatorii sau sistem campionat, fiecare cu fiecare, sau mixt.

Miercuri, la pista de cros amenajată în apropierea stadionului din Giroc, se va desfășura, cu începere de la ora 16,30, Crosul CS Giroc-Chișoda pentru sportivii legitimați, iar de la ora 18, pe același traseu, va avea loc Cursa populară, competiție deschisă tuturor cetățenilor din Giroc și Chișoda, părinți, bunici şi alți invitați. Înscrierile pentru competiția populară se pot face până luni, la ora 18, la numărul de telefon 0768570442.

Joi, sala de sport a Liceului Teoretic “David Voniga” din Giroc va fi gazda competiției de handbal masculin – juniori 3 dotată cu Cupa CS Giroc-Chișoda. Vor participa echipele de băieți de la LPS Banatul Timișoara, CS “Școala Generală nr. 7” Timișoara și CS GirocChișoda. Meciurile vor începe la ora 10. Vineri, iubitorii de arte marțiale pot vedea o competiție de karate SKIF.

Trofeul CS Giroc-Chișoda va reuni la start sportivi de la şase cluburi de karate și anume: Shodan Karate Timișoara, K-Do Timișoara, Golden Karate Timișoara, Palatul Copiilor Timișoara, ACS Nera Bozovici și bineînțeles CS Giroc-Chișoda. Întâlnirea pe tatami va avea loc de la ora 17 la sala de sport a Liceului “David Voniga” Giroc.

Sâmbătă, sportul minții, șahul, va închide seria de evenimente sportive, cu un concurs pentru sportivii legitimați, copii, cu începere de la ora 10, în sala de sport a Liceului Teoretic “David Voniga” Giroc, pentru ca mai apoi, de la ora 11, să fie organizată o competiție open pentru toți cei care iubesc acest sport și vor să se dueleze pe tabla cu 64 de pătrățele.

Înscrierile pentru competiția open se pot face până marți, la ora 18, la numărul de telefon 0741555552.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *