Sânmihaiu Român a făcut un prim pas spre implinirea unei vocații

sanmihaiu roman

Povești despre vocația turistică a comunei Sânmihaiu Român, am tot auzit în ultimii ani, ba chiar în ultimele decenii. Acum însă pentru prima oară s-a întâmplat ceva care mișcă lucrurile cu adevărat: a apărut pista de bicicliști care leagă Timișoara de frontiera cu Serbia, amenajată pe malul Begăi.

Consecința inagurării acestui obiectiv pentru comuna de care vorbim este faptul că s-a creat, astfel, un tranzit, în fiecare weekend, de circa 1.500-2.000 de persoane.

Un asemenea aflux de oameni chiar numai să fie tangent cu o localitate îi dă o gură de oxigen, cel puțin în sectorul comercial. Ca o consecință directă, pe lângă faptul că prăvăliilor din apropierea primăriei a început să le crească vadul, în imediata apropiere a pistei se află în construire două construcții provizorii, care vor adăposti activități comerciale pentru turiștii bicicliști în tranzit.

Vă dați seama cât de serios ar fi și imboldul dat economiei locale dacă s-ar pune în mișcare și transportul cu vaporașe pe Bega. Din păcate, acesta trebuie să mai aștepte, fiind nevoie de timp și bani pentru a face canalul deplin navigabil.

Astfel, lucrările de reabilitare a ecluzelor se încadrează la acest capitol, al lucrurilor de făcut. Cu siguranță că va veni și momentul acesta. Oricum, Sânmihaiu Român începe să creadă tot mai mult în vocația sa turistică, printre atracțiile sale una fiind certă, ștrandul termal de la Sânmihaiu German.

Și în cazul acesta, tot pista de bicicliști este cea care l-a apropiat mai mult de timișoreni. Rămânând la prinderea de curaj, nu de mult timp autoritatea publică locală a decis să devină membră a Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT).

Printre așteptările imediate se află o mai bună valorificare a obiectivului turistic care este ștrandul termal. Dacă și calea pe apă va deveni realitate, imaginați-vă o plimbare cu vaporașul, combinată cu servitul prânzului sau a cinei la o terasă pe malul Begăi, într-un cadru natural pitoresc. Sânmihaiu Român a făcut un pas înainte în împlinirea vocației sale turistice.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *