Salină într-o comună din Timiş. Va putea fi folosită de toţi localnicii

salina

Prima comună din țară care a reactivat dragostea pentru cinema în mediul rural marchează încă o premieră: primăria achiziționează o salină artificială.

”Am reamenajat o fostă magazie și cumpărăm toate cele necesare de la Roman. Cu totul – sare de suprafață, mobilier, lămpi bactericide și altele – ne costă circa 25.000 de lei, bani din bugetul local. Spre deosebire de salinele naturale, unde tratamentul se face timp de patru ore pe zi, la cea artificială este suficientă o singură oră.

Pentru recomandarea tratamentului vom colabora cu medicul de familie din localitate. Intenționăm ca până în data de 15 august, când organizăm a zecea ediție a Festivalului Lubeniței, să o dăm în funcțiune”, a precizat primarul din Gottlob, Gheorghe Nastor.

Potrivit specialiștilor, bioenergia granulelor de sare are efect asupra rinichilor, nervilor, hormonilor, purificarea sângelui, întăririi sistemului nervos și încetinirii proceselor de îmbătrânire.

”Efectele medicale sunt multiple: vindecarea bolilor respiratorii, tratarea alergiilor cauzate de polen, fân, pene sau puf, a astmului bronșic, gripei, bronșitei, sinuzitei, reducerea suferințelor respiratorii ale fumătorilor, scăderea sforăitului, terapia aritmiilor, precum și reglarea tensiunii arteriale”, spune Gheorghe Nastor.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

5 thoughts on “Salină într-o comună din Timiş. Va putea fi folosită de toţi localnicii

    1. Cand este gata ,adica in 15 august , mergeti si vedeti 🙂 ! Totodata savurati si gustosii pepeni produsi de ei 😀 !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *