Alfred Simonis: „De zece ani toţi vorbesc despre centură, Guvernul Grindeanu o şi face”

Centura Timişoarei a constituit, în ultima vreme, una din marile provocări pentru clasa politică locală. După promisiuni şi discuţii interminabile, iată că proiectul este cât mai aproape de a fi concretizat, lucru care nu poate fi decât benefic pentru comunitate, indiferent de opţiunile politice.

Aceasta este şi poziţia deputatului PSD Alfred Simonis, care crede că ne aflăm în faţa unui obiectiv atât de importnat, încât ar trebui lăsate la o parte orgoliile politice.

„De zece ani, toţi factorii decizionali din administraţie sau din guvern vorbesc despre Centura Timişoarei. Mulţi au discutat, dar doar Guvernul Grindeanu o şi face. Iată că, în sfârşit, acum avem ocazia să ducem la bun sfârşit acest proiect absolut necesar pentru Timişoara şi cred că e obligatoriu să ne canalizăm cu toţii pe acest proiect.

Ştiu că domnul Robu are ambiţiile şi orgoliile lui, dar ar trebui să înţeleagă că binele Timişoarei trebuie să primeze şi să nu se mai amestece unde nu se pricepe. A dovedit că nu poate lucra cu angajaţii din primărie, nu se înţelege nici cu primarii din partidul său, lucruri suficiente pentru a-şi proba pretinsele aptitudini manageriale.

Ar trebui să nu se mai sperie de investiţiile Guvernului PSD la Timişoara şi să se gândească la interesul oraşului, nu doar la funcţia sa. Oricum, cu sau fără sprijinul lui Robu, centura tot se va realiza”, a declarat Simonis.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

6 Răspunsuri “Alfred Simonis: „De zece ani toţi vorbesc despre centură, Guvernul Grindeanu o şi face”

  1. Simioane iar vorbești pe nas , sau ce faci tu cu el , când nu îl scarmeni pe rictus cu el , parcă rezolvați în fiecare mandat spitalul de pe torontalului , cântar pe drumul spre Fibiș cu tonajul , legați Timișoara de autostradă prin Dumbravita , acum v-ați trezit că ați rezolvat și centura .Du-te mă la Bilă adică la frate-tau.

  2. Nu face Guvernul ma paradaisa altoita o facem noi contribuabilii ca nu tu si ceilalti pesedai puneti banii voi impartiti bani nostrii

  3. Nesimtitilor! Toti sunteti o mizerie! Daca v-ar fi pasat cat de cat de timisoreni ati fi miscat ceva, un metru, macar de sosea de centura s-ar fi vazut. De la Calea Aradului pana pe Torontalului puteati sa prelungiti centura, apoi pana spre drumul de Jimbolia. Sunteti toti o apa si un pamant! Gunoaie de politicieni, vesnic pregatiti sa dea vina unul pe altu, cu gura mereu deschisa, meritati o tona de rahat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare