Sală de sport modernă, într-o comună din Timiş

Sala polivalenta Topolovatu Mare 1

Topolovăţu Mare va beneficia de o sală de sport modernă. Compania Naţională de Investiţii a aprobat solicitarea de finanţare, au fost obţinute toate avizele necesare, iar în perioada următoare vor fi stabiliţi proiectantul şi executantul lucrării.

La finalul anului următor este estimată finalizarea sălii de sport, cel puţin asta au transmis reprezentanţii CNI.

„După ce va fi finalizată, noi trebuie să asigurăm utilităţile. Predarea va fi făcută printr-un proces verbal către primărie, după care vom fi obligaţi ca timp de cinci ani să asigurăm absolut tot ceea ce ţine de funcţionarea sălii – apă, încălzire, energie electrică, să plătim un om care să se ocupe de spaţiu…”, ne-a declarat primarul Ovidiu Doţa.

CITEŞTE ŞI: Fii trendy – Topul celor mai utile genți pentru mămici

Sala de sport va avea 180 de locuri şi va putea găzdui meciuri de futsal, handbal, baschet, volei şi tenis de câmp. Ea este importantă în special pentru elevi.

Sala polivalenta Topolovatu Mare 2

„De mult timp ne doream o asemenea sală, în special pentru elevi, pentru că ei nu au unde să facă educaţie fizică pe timpul iernii. Ea este importantă pentru întreaga comunitate. La clubul sportiv local avem certificate secţii de handbal, tenis de masă, skandenberg, fotbal şi baschet”, ne-a mai spus edilul-şef din Topolovăţu Mare, Ovidiu Doţa.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *