S-au dat artiști ca să primească indemnizații de pandemie. Descinderi într-un dosar de înșelăciune

Descinderi în forță la contrabandiști

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dolj, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, au efectuat 12 percheziții domiciliare, la persoane fizice și juridice din județul Dolj, bănuite de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declarații și uz de fals.

CITEȘTE ȘI: Bilanț coronavirus în România: 91 de morţi şi 681 de cazuri noi, dintre care 20 în Timiş, în ultimele 24 de ore

Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2020 și până în prezent, 10 persoane din județul Dolj, care ar fi invocat calitatea de artist-interpret, ar fi depus, la autoritatea competentă, înscrisuri falsificate, în vederea obținerii unor indemnizații alocate din bugetul de stat, în contextul pandemiei de COVID-19.

 

Persoanele ar fi încercat să inducă în eroare reprezentanții autorității competente, cu privire la existența unor relații contractuale de prestări servicii, anterioare declanșării pandemiei de COVID-19.

 

Prejudiciul cauzat este de aproximativ 130.000 de lei.

 

În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente ce pot constitui mijloace de probă în cursul procesului penal.

 

De asemenea, au fost puse în aplicare 5 mandate de aducere.

 

Cercetările sunt continuate, urmând să fie dispuse măsuri legale.

 

La activități au participat și polițiști ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dolj, Serviciului Criminalistic, precum și poliţişti ai secţiilor 3 şi 5 Craiova și ai secţiilor de poliţie rurală 1 Melineşti, 2 Breasta şi 15 Filiaşi.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *