S-a stins Nicolae (Nick) Lengher

S-a stins Nicolae (Nick) Lengher

S-a stins Nicolae (Nick) Lengher.

A plecat să umple Cerul cu desene haioase, să șoptească glume la urechea lui Dumnezeu și să le dea porecle îngerilor cel care a fost Nicolae Lengher, sau Nick, după cum l-au  știut colegii din presa bănățeană.

Cei cu care a împărțit, vreme de ani buni, atmosfera  de redacție și-l vor aminti mereu pus pe șotii, vesel, prietenos, mereu gata să însenineze frunțile confraților cu o vorbă de duh și să deseneze pe loc, pe orice petec de hârtie aflat la îndemână, o imagine cu haz și tâlc, menită să stârnească hohote de râs.

Născut la Timișoara, absolvent de Loga și, mai apoi, al Universității din București, Nick Lengher a fost unul din numele însemnate ale culturii bănățene din ultimele cinci decenii. Gazetar trecut prin redacţiile ”Flamura Roşie Reşiţa”, ”Forum Studenţesc”, ”Orizont”, ”Timişoara”, ”Agenda”, TV ”Europa Nova”, ”Renaşterea Bănăţeană”, Nicolae Lengher a fost nu numai un talentat om de presă, ci şi un suflet luminos şi plin de generozitate.

Fascinat de vizual, el a deţinut şi funcţia de coordonator al Cineclubului studenţesc Gaudeamus, iar în domeniul artelor plastice va rămâne în calitate de    celebru caricaturist,  cu numeroase participări şi premii la saloanele naţionale şi internaţionale de desen satiric.

Potrivit unuia dintre fiii lui, a continuat să deseneze până în ultimele zile ale vieţii sale.

Rămas bun, dragă Nick!


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *