S-a rupt firul de sutură la Spitalul Judeţean din Timişoara. Medicul Ionac, în faţa Comisiei de disciplină

Spitalul Judetean Timisoara

Materialele sanitare au generat un conflict în Spitalul Judeţean din Timişoara. Zece pacienţi internaţi la Clinica de chirurgie vasculară nu au ajuns, în această săptămână, pe masa de operaţie. Şeful clinicii, prof. dr. Mihai Ionac, susţine că nu poate opera.

„Este vorba de şase pacienţi care trebuiau operaţi luni şi patru, marţi. Nu am cu ce să operez pacienţii”, a declarat Ionac.

Managerul Spitalului Judeţean, prof. dr. Marius Craina, spune că firele de sutură au fost livrate încă de vinerea trecută. Mai mult, conform acestuia, o nouă tranşă de materiale a ajuns luni în posesia medicilor de la Clinica de chirurgie vasculară.

„Nu am primit ce am cerut”, susţine, de partea cealaltă, Ionac.

În luna aprilie, Mihai Ionac a avut calitatea de martor într-un dosar instrumentat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, ca urmare a unor nereguli depistate în activitatea Clinicii de chirurgie vasculară, de o echipă de audit a Camerei de Conturi Timiş.

„Problema nu este vizavi de materialele sanitare. Comportamentul lui mă miră şi mă pune pe gânduri. Să cauţi cu tot dinadinsul să nu faci operaţii numai ca să ieşi în presă! Am sesizat Consiliul de etică şi Comisia de disciplină a spitalului”, a declarat Marius Craina.

Licitaţie – mamut
Conducerea Spitalului Judeţean Timişoara a demarat, în luna octombrie a anului trecut, o licitaţie privind achiziţionarea de materiale sanitare, luându-se în considerare solicitările şefilor de secţii. „Au fost 327 de poziţii, cu peste 500 de produse. S-au prezentat 104 firme, fiecare din ele prezentând produsele însoţite de o mostră, pentru ca şefii de secţie să poată analiza calitatea acestora. Suma estimată pentru licitaţie a fost de peste un milion de lei, iar licitaţia s-a încheiat la circa 500.000 de lei”, a declarat Marius Craina.

Conform acestuia, nu doar problema materialelor sanitare este rezolvată la Spitalul Judeţean Timişoara, multe alte aspecte fiind îmbunătăţite. Astfel, potrivit directorului, achiziţia de medicamente s-a îmbunătăţit atât cantitativ, cât şi calitativ. De asemenea, au crescut veniturile spitalului, prin atragerea unui fond mai mare de la Casa de Sănătate, dar şi din închirierea spaţiilor.

În ceea ce priveşte personalul, Craina susţine că au fost deblocate mai multe posturi, deficit înregistrându-se doar în ceea ce priveşte numărul de infirmiere şi femei de serviciu, salariul oferit nefiind atrăgător. De asemenea, managerul Spitalului Judeţean a mai declarat că serviciile oferite în ambulator au fost diversificate, crescând şi numărul de solicitări pentru analize medicale oferite în baza biletului de trimitere, iar o serie de spaţii sunt în curs de renovare.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “S-a rupt firul de sutură la Spitalul Judeţean din Timişoara. Medicul Ionac, în faţa Comisiei de disciplină

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *