Ruină și delăsare la câțiva pași de inima Timișoarei. Foto!

usoda

Pentru reabilitarea Parcului Central din Timișoara, municipalitatea a cheltuit din banii contribuabililor suma de 7,7 milioane de lei (TVA inclus), iar noua imagine a oazei de verdeață din buricul târgului a putut fi admirată începând din luna august a anului trecut, după 24 de luni de lucrări mai mult sau mai puțin intense.

CITEȘTE ȘI: Virgil Musta: Recomandări pentru vremea epidemiei și detalii despre strategia aplicată la Timișoara în lupta cu coronavirusul

Din păcate, la ora actuală, toate parcurile sunt închise, astfel că timișorenii nu se mai pot bucura de plimbări pe aleile noi și pe lângă aranjamentele florale care ar trebui să amintească de o grădină vieneză, mai ales în această perioadă a anului. Ceea ce atrage atenția, totuși, chiar privind din stradă, sunt două obiective pline de bălării, care nu fac cinste nici zonei centrale a orașului, nici administrației care a nu reușit să găsească o soluție potrivită pentru a scăpa de ele. Pe primul loc se află fosta bază de natație Uszoda, despre care s-a scris și s-a vorbit mult, dar cu care nu s-a întâmplat nimic în timp. Uszoda a ajuns în proprietatea Primăriei Timișoara de câțiva ani, răstimp în care s-au lansat public diverse variante de gestionare, de la demolare până la redarea funcționalității.

După cum se poate observa și din imagini, cu Uszoda nu s-a întâmplat nimic, cel puțin nimic bun. Clădirile se prezintă privitorilor tot mai ruinate, și doar… grafitti-ul de pe ziduri le mai înveselește. Fostul teren de baschet, din care au rămas doar panourile, a ajuns un veritabil depozit în aer liber de resturi și mormane de pământ, o imagine de-a dreptul jalnică, pe fundalul căreia se zărește, nu prea departe, Catedrala Mitropolitană, adică Piața Victoriei – inima Timișoarei. Pe locul al doilea se află o altă priveliște mai mult decât deprimantă, vizibilă de pe Bulevardul Republicii. Ne referim la fostul skatepark, o promisiune pe care municipalitatea o tot plimbă prin conferințele de presă de câțiva ani, fără ca practic, pe teren, să se întâmple ceva.

După o aventură în instanță care durat câțiva ani, în luna februarie a anului trecut se părea că lucrurile vor intraîn sfârșit pe un făgaș normal: licitația fusese reluată și exista un câștigător (aceeași firmă care a reabilitat și Parcul Central), iar termenul de realizare era de trei luni. De aici încolo, a intrat pe fir Agenția Națională de Integritate, care a sesizat legături… interesante între șeful firmei câștigătoare și șefa unei direcții din primărie.

Așa, din vorbă în vorbă și din adresă în adresă, anul 2019 a devenit istorie, iar skatepark-ul promis încă din 2012 se prezintă, la ora actuală, ca o groapă plină cu bălării, brăzdată pe alocuri cu ”tranșee”. Chiar dacă acum ar putea fi invocată scuza cu epidemia de Covid-19, ar fi interesant de aflat ce motive vor mai invoca, în viitor, autoritățile locale pentru cele două obiective în stare avansată de degradare uitate în zona centrală a Timișoarei.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Ruină și delăsare la câțiva pași de inima Timișoarei. Foto!

  1. Doresc sa expuneti imagini cu abundenta de flori, arbusti infloriti, copaci cu flori, din ceea ce au realizat cei care au creat ,,parcul vienez,,…..este trist si dureros cum se minte cu nesimtire cand lucrarile facute sunt sub orice critica, cand nu vezi decat ceea ce a mai ramas din ce a fost candva….au distrus pana si plantele perene care primavara dadeau culoare , galbena si alba…au decapat tot pe banii nostri, ca sa puna un gazon ce va arata dupa cativa ani la fel cum era inainte, fiindca cartitele nimeni nu le poate starpi…mai bine ar alunga ciorile..care sunt singurele ce ,, infrumuseteaza parcul cu mizeria facuta pe banci, alei si copaci.Nu exista flori in parc, nu vede nimeni?? este un parc trist inca de la intrarea de la catedrala unde au acoperit cu asa zisa scoarta de copaci care de fapt este ceea ce a rezultat din macinarea masacrului facut arborilor din parcuri….amestecat cu plastic si alte resturi adunate impreuna…filmati si publicati…publicati starea statuilor…publicati starea copacilor toiletati de doua ori pe an care devin cu o singura ramura pana la urma…filmati si publicati pana la urma imagini din toate parcurile ca sa putem fi sinceri unii cu altii si sa nu mai purtem ochelari ,,de cal,,….este o criza si un pericol pentru viata noastra…datorita noua, oamenilor….ei ,cei care sunt responsabili vor cheltui in continuare banii contribuabililor intr-un mod pagubos fiindca noi ceilalti ii lasam nu ii tragem la raspundere….publicati nereguli, dar toate neregulile, presa poate avea un rol important in schimbarea ,,raului,, in ,,bine,,….va doresc succes!

  2. Asta știe să facă nesimtitul din fruntea primăriei împreună cu acoliții lui. Să distrugă copacii falnici care au crescut zeci de ani. Cum simte miros de bani cum aproba să se facă cate o benzinărie sau alte obiective.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *