Roxana Iliescu a demisionat din PMP

roxana iliescu 3

După alegerile interne cu scandal de săptămâna trecută, contracandidata lui Cornel Sămărtinean la funcția de președinte al filialei Timiș a Partidului Mișcarea Populară, Roxana Iliescu, și-a anunțat marți demisia din partid.

„Având în vedere încălcarea grosolană a tuturor normelor interne ale partidului din care până astăzi am făcut parte, întrucât nu vreau să fac parte dintr-un troc politic, îmi anunț demisia din PMP”, a declarat marți Roxana Iliescu.

Renunțarea la apartenența politică va avea consecințe și asupra Consiliului Județean Timiș, unde Roxana Iliescu ocupă funcția de vicepreședinte din anul 2016. Conform reglementărilor legale în vigoare, „calitatea de consilier local sau de consilier județean încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în cazul pierderii calității de membru al partidului politic sau al organizației minorităților naționale pe a cărei listă a fost ales”.

În consecință, PMP va trebui să trimită un consilier nou în CJT, iar funcția de vicepreședinte va fi ocupată de un alt ales, după negocierile de rigoare.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Roxana Iliescu a demisionat din PMP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *