România nu va fi reprezentată anul acesta la Eurovision

România nu va fi reprezentată anul acesta la Eurovision

România nu va fi reprezentată anul acesta la Eurovision

Constrângerile financiare şi dorinţa de a reprezenta România la un nivel performant sunt motivele pentru care Consiliul de Administrație (CA) a decis ca TVR să nu participe la ediţia din acest an a Eurovision Song Contest (ESC).

Hotărârea a fost luată în ședința de joi, cu 5 voturi „pentru”, 4 „abţineri” şi 4 „împotrivă”, scrie tvrinfo.ro.

Deşi a beneficiat de o prelungire a termenului limită pentru înscrierea la concursul din 2024, mulțumită unei colaborări de tradiţie cu European Broadcasting Union (EBU), organizatorul concursului, TVR se vede nevoită să amâne participarea la Eurovision Song Contest pentru o ediţie viitoare.

Eurovision 2024 va avea loc în oraşul Malmö din Suedia, ţara al cărei reprezentant a câştigat ediţia din 2023 a concursului.

De-a lungul anilor, mai multe ţări, precum Ungaria, Turcia, Bulgaria, Muntenegru, Slovacia, Bosnia şi Herţegovina sau Macedonia de Nord au decis să nu participe la concursul internaţional.

Tot joi, Consiliul de Administraţie a aprobat bugetul SRTv pentru 2024, care nu conține suficiente fonduri pentru a garanta participarea României conform standardelor tot mai ridicate ale concursului internațional.

CITEȘTE ȘI: Capitalele Culturale 2023, în cifre: orășelul maghiar Veszprém a depășit Timișoara la toate capitolele

În acest an, pe lângă producțiile consacrate, TVR alocă resurse consistente pentru alte producţii şi proiecte prioritare. Printre acestea: transmiterea Jocurilor Olimpice de vară de la Paris, continuarea procesului de retehnologizare – automatizarea emisiei canalelor SRTv, investiţii în sistemul de producție al ştirilor, continuarea investiţiilor în noul sediu al TVR Craiova și alte proiecte de modernizare îndelung amânate.

Eurovision Song Contest este cea mai importantă competiţie muzicală internaţională organizată de European Broadcasting Union (EBU) – cea mai mare asociaţie din Europa a televiziunilor publice.

ESC se realizează în fiecare an, începând din 1956. Show-ul este unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume şi este transmis atât în Europa, cât şi în Australia, Asia şi Statele Unite.

Televiziunea Română, organizatoare a Selecţiei Naţionale, a început să participe la competiţia europeană din 1993.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *