România ar putea urma graficul Italiei!

Șapte decese și 316 cazuri noi în Timiș: Timișoara-196, Lugoj-11, Dumbrăvița-8, Ghiroda-6, Giroc și Moșnița-câte 5. Toate localitățile

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, ieri, 637 de noi cazuri de infecție cu noul coronavirus, astfel că totalul îmbolnăvirilor ajunge la 33.585 de la începutul epidemiei. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 23.798 au fost externate, dintre care 21.803 de pacienţi vindecaţi şi 1.995 de pacienţi asimptomatici, externaţi la zece zile după depistare.

CITEȘTE ȘI: Grecia schimbă condițiile: când va trebui să prezentați testul pentru coronavirus

Totodată, până ieri, 658 de pacienţi cu test pozitiv au fost externaţi la cerere. La ATI, ieri, erau internaţi 234 de pacienţi. Numărul deceselor a ajuns la 1.931, după ce ieri au fost înregistrate încă 30. “În intervalul 13 iulie, ora 10 – 14 iulie, ora 10 au fost înregistrate 30 decese (13 bărbaţi şi 17 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Ialomiţa, Maramureş, Bucureşti, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiş şi Vâlcea.

Dintre acestea, un deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, trei decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, zece decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi cinci decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.

Până ieri, la nivel naţional, au fost prelucrate 868.478 de teste. “În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 464 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.936 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor. Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 1.066 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 184.222 de lei”, a completat Grupul de Comunicare Strategică.

Pe de altă parte, se vorbește din ce în ce mai răspicat că dacă cu se iau măsuri rapide, România ar putea urma graficul din iarnă al Italiei în ceea ce privește îmbolnăvirea cu noul coronavirus.

Situația românilor din străinătate În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 5.108 da au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu noul coronavirus (1.885 în Italia, 561 în Spania, 115 în Franţa, 2.275 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, doi în Namibia, patru în SUA, 105 în Austria, trei în Belgia, șase în Japonia, doi în Indonezia, doi în Elveţia, doi în Turcia, doi în Islanda, doi în Belarus, cinci în Grecia şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, şi Suedia), dintre care 122 au decedat (31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, nouă în Spania, 14 în Germania, doi în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA şi unul în Brazilia), iar 157 au fost declaraţi vindecaţi (135 în Germania, zece în Franţa, șase în Japonia, doi în Indonezia, doi în Namibia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia).

Alte nouă cazuri în județul Timiș În județul Timiș, de la începutul epidemiei au fost înregistrate 616 cazuri de îmbolnăvire. Ieri, nouă persoane au primit confirmarea pentru infecție cu noul coronavirus. Spitalul de Boli Infecţioase și Pneumoftiziologie “Dr. Victor Babeș” Timișoara este plin, iar o parte dintre bolnavii timișoreni sunt tratați la Spitalul CFR. Specialiștii adresează un apel populației de a avea încredere în sfaturile medicilor, după ce au înregistrat cazuri în care pacienții au refuzat spitalizarea și tratamentul. “În acest moment ne bazăm şi le mulţumim colegilor de la Spitalul CFR pe care ne bazăm ca şi suport, Spitalul Municipal şi-a format o zonă roşie şi urmează Spitalul Judeţean. I

ar în ceea ce privește focarul de la Gătaia, astăzi şi mâine urmează să se facă şi un pavilion pentru pacienţii lor şi sperăm că încă putem să ţinem lucrurile sub control, dar îndemnăm să se asculte glasul autorităţilor şi să se aibă încredere în medici pentru că noi suntem aici, noi nu suntem torţionari, noi nu suntem inchizitori, suntem medici, suntem oameni pentru oameni şi noi am ajuns la un prag de disperare când vedem că nu mai avem ce putem face. Faptul că un cadru medical crede sau nu crede în existenţa COVID-19 important ca la locul de muncă să se protejeze conform regulamentelor. Pentru că nu e vorba de viaţa acelui cadru, este vorba de viaţa acelor pacienţi. Adică, crezul unui pacient nu înseamnă şi crezul celuilalt pacient.

Noi suntem aici pentru pacienţi să îi vindecăm. Noi credem foarte mult în Dumnezeu. Faptul că unii dintre pacienţi aleg să creadă unele ştiri care nu au o bază nici ştiinţifică, nici fundamentală, le respectăm acest crez, dar în momentul în care vin la spital, să vină cu încredere că vom face tot ce este posibil, ba chiar mai mult pentru ei şi credeţi-ne că ne-am zbătut foarte mult ca să aducem studii clinice prin care pacienţii să aibă acces la toată medicaţia posibilă, să facem totul pentru ei. Suntem obosiţi, suntem frustraţi, suntem într-un prag în care inclusiv astăzi am avut un pacient care a semnat că vrea să plece deşi era simptomatic şi aseară domnul doctor Arafat a atras atenţia asupra pacienţilor care riscă pe propria răspundere să plece din spital şi să facă forme severe ale bolii.

Rugăm oamenii să respecte aceste măsuri banale de protecţie, practic cei şapte ani de acasă, să ne spălăm pe mâini, să aerisim camerele, să respectăm distanţarea fizică şi să purtăm masca. Nu sunt măsuri coercitive, nu sunt măsuri aşa de dure, dar aceste măsuri ne pot duce la salvarea de vieţi. Sunt pacienţi asimptomatici care sunt lăsaţi acasă şi luaţi în evidenţa medicului de familie cum întrun fel cred că dacă incidenţa va creşte este şi normal să se întâmple. Dar ce se întâmplă dacă un asimptomatic sau un pacient cu simptome uşoare cum a fost la noi în două- trei zile se degradează şi nu mai ajung să sune la ambulanţă. Ce se întâmplă dacă face un stop respirator acasă? Sfatul nostru este să aveţi încredere în deciziile medicale şi toţi specialiştii”, a spus Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecţioase și Pneumoftiziologie “Dr. Victor Babeș”.

Dintre cei câțiva pacienți externați la cerere din unitatea sanitară, unul a revenit cu o formă gravă de boală.

“Majoritatea au solicitat să rămână internaţi în spital pentru că, fiind pozitivi, vor să-şi protejeze familia. Sunt şi pacienţi care de-abia au aşteptat această decizie pentru a putea pleca, din păcate nu toată lumea are responsabilitate şi pleacă chiar cu mijloacele de transport în comun, noi nu putem să îi oprim, noi suntem obligaţi în momentul în care solicită externarea pe propria răspundere să facem formele de externare. Au fost şi pacienţi care au venit să ne anunţe că sunt pozitivi, le-am atras atenţia că este recomandat ca prima oară să fie evaluaţi pentru că boala, chiar dacă iniţial eşti asimptomatic sau cu formă uşoară, poate evolua foarte rapid într-o formă severă şi este bine să le facem nişte investigaţii”, a spus la rândul lui medicul-șef de secție Virgil Musta.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *