Grecia schimbă condițiile: când va trebui să prezentați testul pentru coronavirus

vama grecia

Autoritățile din Grecia au schimbat termenul până la care turiștii trebuie să prezinte un test molecular negativ pentru Covid-19. Dacă până acum măsura intra în vigoare la data de 15 iulie ora 06.00, noul termen este 15 iulie ora 00.01.

”Precizări de presă – devansarea termenului privind obligativitatea prezentării unui test molecular negativ pentru infecția cu COVID-19 pentru intrarea pe teritoriul Republicii Elene, conform stiripesurse.ro.

În continuarea informațiilor cu privire la condițiile de intrare a turiștilor în Republica Elenă prin punctul de frontieră de la Kulata – Promachonas, MAE precizează că, în conformitate cu informațiile de ultimă oră publicate de autoritățile elene pe site-ul https://travel.gov.gr, a fost modificat termenul de la care se aplică obligativitatea prezentării testului molecular negativ pentru infecția cu COVID-19.

Astfel, deși inițial autoritățile elene au comunicat că această condiție se aplică începând cu data de 15 iulie ora 06.00, conform informațiilor comunicate public în cursul zilei de astăzi, termenul a fost devansat, respectiv 15 iulie, ora 00.01. MAE reamintește că testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie emise în limba engleză și să conțină numele și prenumele persoanei testate, precum și seria și numărul cărții de identitate sau ale pașaportului persoanei respective.

De asemenea, MAE precizează că reprezentanți ai Consulatului General al României la Salonic și ai Ambasadei României la Sofia vor continua să fie prezenți în cursul zilei de mâine în punctul de frontieră Kulata-Promachonas pentru a se asigura că cetățenii români beneficiază de asistență consulară, în caz de nevoie.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena 00302106774035 și Consulatului General al României de la Salonic 00302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă 00306978996222 și al Consulatului General al României de la Salonic 00306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet https://www.mae.ro/node/51914, http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro și www.mae.ro.”, informează Ministerul de Externe.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Grecia schimbă condițiile: când va trebui să prezentați testul pentru coronavirus

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *