Revoltă la o şcoală din Timișoara! La o materie, în catalog nu figura nici o notă

Calendarul anului școlar a fost modificat, pentru încheierea mediilor elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a / Când încep probele scrise de la Evaluarea Națională și Bacalaureat 2023

O şcoală din Timișoara figurează în topul unităților de învățământ timișene cu cel mai mare număr de elevi a căror situație școlară nu a fost încheiată pe primul semestru. Este vorba despre 109 elevi, dintr-o clasă de a V-a și din alte trei de a VI-a, de la Școala Gimnazială nr. 27, care au rămas cu mediile neîncheiate la disciplina Educație socială.

Explicația oferită de angajatul CJRAE (Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională) Timiș, căruia i-au fost atribuite orele de Educație socială la aceste clase, a fost aceea că nu a avut timp să facă nici evaluarea, pentru că unui copil trebuie să i se acorde mai mult timp, și nici să treacă notele elevilor în catalog (!).

CITEŞTE ŞI: Fritz invită timișorenii în consiliile de administrație ale școlilor

”A fost o grabă în încheierea situației școlare”, a conchis consilierul școlar, contactat telefonic de Renașterea bănățeană.

Directorul unității școlare, Ioan Stana, a declarat că, în cei 11 ani de când se află la conducerea unității de învățământ, nu a mai întâlnit o astfel de situație.

”În ultima zi de școală, în catalog nu figura nicio notă dată de doamna consilier. Mediile ar fi putut fi încheiate, dar nu existau note. Doamna consilier mi-a spus că cele 16 ore pe semestru la clasă au fost insuficiente pentru a face o evaluare corespunzătoare a elevilor și că aceștia nu sunt cu situație școlară neîncheiată, ci doar… amânați semestrial.

Doamna consilier nu este angajata noastră, ci a CJRAE și a ținut să-mi precizeze acest lucru atunci când am discutat cu dumneaei despre această problemă. Diriginții de la aceste clase și părinții sunt revoltați de ceea ce s-a întâmplat. Problema este cunoscută atât la inspectorat, cât și la CJRAE. Am chemat-o pe doamna consilier la școală ca să încheie mediile, iar în acest moment au mai rămas 29 de elevi din clasele dumneaei cu situația neîncheiată”, a precizat directorul unității școlare, Ioan Stana.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

6 thoughts on “Revoltă la o şcoală din Timișoara! La o materie, în catalog nu figura nici o notă

  1. Dl Director este vinovat! Trebuia sa verifice periodic dacă sunt trecute notele elevilor în catalog, nu sa lase o „nebuna” sa facă ce vrea! Trebuia sa ia masuri din timp!

  2. Buna seara!
    Va pot informa ca au fost facute aceste verificari la sfarsitul luni octombrie si inceputul luni decembrie si prezentate in CP si CA.
    Pentru mai multe informatii va astept la directiunea unitati scolare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *