Revenire de senzaţie a unui primar exotic din Timiş

cosmin santean 1

Unul dintre cei mai exotici foşti primari îşi pregăteşte revenirea într-o primărie timişeană. Cosmin Sântean a fost timp de mai mulţi ani edil-şef al comunei Teremia Mare, până în 2016, când a fost nevoit să renunţe la funcţie datorită unor probleme de ordin juridic.

El a fost acuzat de delapidare şi abuz în serviciu, însă cercetările au trenat, fiind de-abia recent trimis în judecată. Acum, fostul primar şi-a anunţat din nou candidatura la alegerile locale din vară, unde va concura sub sigla PMP

În ciuda problemelor juridice, pe care este convins că le va rezolva, Sântean afişează un optimist debordant şi îşi păstrează şi simţul umorului:

„Lumea mă ştie cu bune şi cu rele. În umă cu şase luni, nu mă gândeam că mai vreau să fiu primar, dar mulţi oameni mi-au zis ca să candidez, pentru că nu s-a făcut nimic în comună. Banii pentru asfaltări au fost redistribuiţi, şcoala cu clasele V-VIII de la Nerău s-a închis, e dezastru total”.

Întrebat fiind cu ce ocupaţie s-a îndeletnicit în ultimii trei ani şi jumătate, Cosmin Sântean a fost la fel de savuros: „Am fost întreţinut de soţie. Ea este angajată la o firmă din Germania”.

Interesant este că fostul primar nu este susţinut material şi de fiul său, fotbalist în Liga 1 şi fost internaţional de juniori, de la care încă aşteaptă să confirme speranţele pe care şi le-a pus.

pmp timis 1

Pe de altă parte, PMP a prezentat încă doi candidaţi pentru funcţiile de primari din judeţul Timiş: Viorel Nicu, la Săcălaz şi Marius Porojan, la Dudeştii Noi.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Revenire de senzaţie a unui primar exotic din Timiş

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *