Revelion cu vreme molcomă în Banat

timisoara 61

Începând de astăzi, se va face simțită o răcire a vremii în partea de sud-vest a țării, cu apropierea de temperaturile normale pentru această perioadă. Cerul Banatului va fi temporar noros, fiind posibile precipitații locale slabe, inițial sub formă de ploi, apoi de lapoviță și ninsoare, în funcție de altitudine.

Temperaturile minime se vor situa între -3 și 0 grade Celsius, iar cele maxime, între 4 și 7 grade. Mâine, cerul va fi variabil, iar noaptea mercurul din termometre va coborî până la -6-1 grade, în timp ce la amiază va urca spre 4-6 grade.

În ultima zi a anului, cerul va fi mai mult noros, iar temperaturile vor urca până la 8 grade. Cei care doresc să petreacă noaptea dintre ani în aer liber vor avea parte, conform prognozelor meteorologice, de temperaturi minime de circa 2-3 grade.

Temperaturile se vor menține pozitive în zonele de câmpie și în primele zile ale lui 2018, în zonele montane înalte fiind ușor negative.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *