Rețeaua de distribuție a apei dintr-un oraș timișean intră în… program special de spălare

recas 6

În perioada 13 iulie–17 august, rețeaua de distribuție a apei din Recaș va fi spălată zilnic, cu un amestec de apă și aer sub presiune, cu utilaje speciale.

Acest program special de spălare a conductelor urmărește eliminarea depunerilor acumulate în timp pe pereții acestora, rezultatul fiind îmbunătățirea calității apei din rețeaua de distribuție.

Programul de spălare a conductelor se va desfășura zilnic, de luni până vineri, între orele 9 și 17, și va acoperi curățarea zilnică a unui tronson de circa 1-1,5 kilometri, în funcție de gradul de colmatare.

Aquatim a preluat exploatarea sistemului de alimentare cu apă din Recaș în anul 2010. Apa de la robinetele consumatorilor provine din foraje și este potabilizată în stația de tratare, pusă în funcțiune în 2017. Lungimea rețelei de distribuție este de 26 de kilometri.

Atât în timpul lucrărilor, cât și la reluarea alimentării cu apă rece, este posibil ca la robinetele consumatorilor din zonele menţionate să curgă apă tulbure. Se recomandă ca aceasta să nu fie folosită în scopuri menajere până când nu va fi complet limpede.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *