Relaxarea restricțiilor pe timpul verii a susținut creșterea pieței imobiliare

Relaxarea restricțiilor pe timpul verii a susținut creșterea pieței imobiliare

În condițiile în care măsurile restrictive impuse pe fondul Covid-19 au fost sensibil relaxate pe timpul verii, piața rezidențială autohtonă și-a menținut tendința de creștere și în al treilea trimestru din 2021. Astfel, cel mai recent raport de piață publicat de Imobiliare.ro relevă că, în perioada iulie-septembrie, valorile de listare ale proprietăților rezidențiale din România (apartamente, dar și case) au consemnat un avans de 2,8% comparativ cu trimestrul precedent. De menționat este că, în T2 2021, pretențiile vânzătorilor de locuințe au înregistrat un plus de 3,1%, după ce în cele două trimestre anterioare se majoraseră cu 2,2% (în T1 2021) și, respectiv, cu 1,9% (în T4 2020).

În acest context, diferența anuală de preț a ajuns, trimestrul trecut, la o valoare de +10,3% – ceea ce marchează un avans de 2,7% puncte procentuale față de cele trei luni anterioare, când se situa la +7,6%. De menționat este însă că în primele trei luni din anul în curs fusese atinsă cea mai mică valoare a acestui indicator din ultimii șase ani, respectiv +3%. Nivelul actual este superior, însă, celui consemnat în T1 2020 (+9,45%), când efectele pandemiei nu erau încă resimțite pe piața imobiliară.

„În ceea ce privește evoluția datelor de piață în trimestrul al treilea, coroborat cu activitatea înregistrată în Imobiliare.ro, observăm un vârf de piață înregistrat anul acesta în luna august, devansând în premieră cu o lună sezonalitatea pe care o cunoaștem cu toții și o decelerare a pieței în a doua parte a lunii septembrie. De altfel, raportat la 12 luni, identificăm creșteri importante de preț, generate de un context favorabil dat de creșterea prețurilor la materialele de construcții pe fondul unui interes crescut pentru apartamentele noi (două treimi din cumpărători intenționează să achiziționeze o proprietate nouă). Accelerarea trendului de creștere din ultimele luni se suprapune însă, începând cu luna septembrie, cu criza pandemică, inflația ridicată și riscul unor prețuri tot mai mari la energie ducând la o stare de nesiguranță. Cum puține piețe reacționează la factorul emoțional atât de puternic ca piața rezidențială, este probabil să asistăm la o decelerare a creșterii prețurilor practicate pe segmentul rezidențial în aceste ultime luni ale anului.”

Evoluția prețurilor din marile orașe

În corelație cu tendința ascendentă a prețurilor proprietăților rezidențiale observată la nivel național, 10 din cele 11 mari orașe (cu peste 200.000 de locuitori) monitorizate de Imobiliare.ro au înregistrat, în al treilea trimestru din 2021, majorări ale sumei medii solicitate la vânzarea unui apartament. Mai exact, cel mai semnificativ avans trimestrial, respectiv +4,5%, a fost consemnat, la egalitate, de Brașov (până la 1.380 de euro pe metru pătrat) și Oradea (până la 1.150 de euro pe metru pătrat), cele două orașe fiind urmate de Cluj-Napoca (+3,9%, până la 1.960 de euro pe metru pătrat util). Pe următoarele locuri în clasamentul național al creșterilor de preț se situează Constanța (+3,4%, până la 1.360 de euro pe metru pătrat), Bucureștiul (+3%, până la 1.630 de euro pe metru pătrat), Iașiul (+2,4%, până la 1.140 de euro pe metru pătrat), Ploieștiul (tot +2,4%, până la 1.000 de euro pe metru pătrat), Craiova (+2%, până la 1.280 de euro pe metru pătrat), Timișoara (+1,1%, până la 1.320 de euro pe metru pătrat) și, respectiv, Galațiul (+1%, până la 1.020 de euro pe metru pătrat). Excepția de la regulă este reprezentată de Brăila, unde în ultimele trei luni a avut loc ușoară scădere de preț, în cuantum de 0,2% (până la 900 de euro pe metru pătrat).

Cererea și vânzările de imobile

Pe fondul relaxării sensibile a restricțiilor privitoare la Covid-19, cererea pentru proprietăți rezidențiale (apartamente și case disponibile spre vânzare) s-a situat, în T3 2021, la un nivel foarte apropiat de cel consemnat în cele trei luni anterioare. Astfel, aproximativ 152.000 de potențiali cumpărători au căutat, pe Imobiliare.ro, locuințe în cele șase mari centre regionale ale țării, față de 151.000 în trimestrul anterior.

Raportat la T2 2021, interesul pentru achiziția de proprietăți rezidențiale s-a înscris, în patru din cele șase mari centre regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro, pe o traiectorie ascendentă. Cel mai mare avans la acest capitol a fost consemnat în Iași, unde acest indicator s-a majorat cu 14,7%, iar creșteri mai reduse au avut loc în Cluj-Napoca (+5,5%), Brașov (+5,4%) și, respectiv, în Timișoara (+1,4%). Pe de altă parte, scăderi ale acestui indicator au fost consemnate în București (-2,8%) și în Constanța (-0,4%).

În ciuda dificultăților create de epidemia de Covid-19, primele nouă luni din 2021 au fost caracterizate de o evoluție pozitivă din punctul de vedere al vânzărilor de proprietăți imobiliare, atât comparativ cu 2020, cât și cu 2019. Astfel, datele publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) relevă că în al treilea trimestru al anului în curs au fost vândute aproximativ 186.000 de imobile la nivel național, în creștere cu circa 31% față de perioada similară a anului anterior, când erau tranzacționate 142.500 de proprietăți. De remarcat este faptul că pe segmentul unităților individuale a avut loc un avans și mai semnificativ, de peste 80%, de la circa 28.500 de imobile vândute, la circa 51.800.

Oferta rezidențială, în scădere față de anul trecut

Comparativ cu trimestrul precedent, oferta totală de apartamente și case construite înainte de anul 2000 disponibile spre vânzare în cele nouă mari orașe analizate a fost, în T3 2021, cu aproximativ 6,4% mai ridicată. Aceasta s-a cifrat, mai exact, la 18.920 de oferte, față de 17.780 în cele trei luni anterioare. În contextul situației din domeniul sanitar, însă, raportat la perioada similară a anului anterior poate fi observată o diferență negativă, în cuantum de 12,6%.

Pe parcursul ultimelor 12 luni, aproape toate marile orașe analizate au consemnat diminuări ale ofertei rezidențiale de pe piață – marjele de scădere fiind, în majoritatea cazurilor, de două cifre. Astfel, cel mai mare recul, în cuantum de circa 47%, a avut loc în Craiova, capitala Olteniei fiind urmară de Sibiu (-40%), Oradea (-36%), Cluj-Napoca (-19%), Constanța (-15,6%), Brașov (-14,6%), Iași (-9,1%) și Timișoara (-1,6%). În perioada analizată, excepția de la regulă este reprezentată de București, unde numărul proprietăților scoase la vânzare s-a majorat cu 3,7%.

Despre Imobiliare.ro

Lansat în ianuarie 2000, Imobiliare.ro este primul şi cel mai accesat portal imobiliar din România. Portalul a depășit de curând pragul de 1.900.000 de vizitatori unici pe lună şi cuprinde cea mai mare bază de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel național.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

0 Comments

No Comment.