Reguli noi pentru profesori: adio, cadouri sau meditaţii cu elevii de la clasă

profesori 1

Codul de etică pentru profesorii din învăţământul preuniversitar, adoptat de ministerul Educaţiei, prevede interzicerea meditaţiilor contra cost cu elevii de la clasă şi acceptarea unor sume.

Codul de etică pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar a fost publicat în Monitorul Oficial.

Profesorilor le este interzis să mai ofere meditaţii contra cost elevilor de la clasele unde predau, dar şi să mai primească bani sau alte bunuri materiale de la şcolari sau părinţi. În cazul nerespectării acestor reguli, dascălii ar putea fi sancţionati cu avertisment, reducerea salariului, suspendarea din funcţie sau concedierea.

Documentul mai interzice profesorilor orice activitate care generează corupţie în şcoli precum «fraudarea examenelor, solicitarea, acceptarea sau colectarea de către personalul didactic a unor sume de bani, cadouri sau prestarea anumitor servicii, în vederea obţinerii de către beneficiarii direcţi ai educaţiei de tratament preferenţial ori sub ameninţarea unor sancţiuni, de orice natură ar fi acestea».

«Pe noi ne-a interesat în mod particular interzicerea profesorilor să facă medidaţii contra cost cu elevii din clasele unde predau respectivii. Un astfel de comportament nu este normal.

Este ca şi cum elevul ar plăti pentru a obţine o anumită notă. Ne-au sesizat mulţi părinţi cu privire la copiii lor care sunt constrânşi de profesorii de la clasă să facă meditaţii pe sume exorbitante.

Iar dacă nu acceptă, elevii sunt sancţionaţi la note. Or, miza notelor este destul de importantă. De pildă, de acestea depinde admiterea la ciclul liceal», explică preşedintele Federaţiei Naţionale a Părinţilor din România (FNAPR), Iulian Cristache.

Codul de etică presupune un ansamblu de reguli morale şi de atribuţii pe care un profesor trebuie să le îndeplinească pe parcursul anului şcolar.

De exemplu, în relaţia cu elevul, dascălul trebuie să-i ofere atât protecţie fizică, cât şi morală şi psihică.

Concret, acesta trebuie să sesizeze orice formă de violenţă verbală sau fizică, oricare formă de discriminare, neglijenţă sau exploatare asupra elevului.

Mai mult decât atât, profesorul trebuie să ţină cont şi de alte îndatoriri importante, cum ar fi supravegherea elevilor atât pe parcursul activităţilor desfăşurate în şcoală, cât şi în afara acesteia.

De asemenea, un profesor trebuie să-i recomande elevului materiale şcolare, deschise şi gratuite, nu să impună elevului materiale şcolare contra cost, conform 3dots.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *