Record absolut de cazuri noi de coronavirus în România. 184 morți. Record și la ATI: Peste 1.400 de oameni în stare gravă

89 de noi cazuri de coronavirus, în județul Timiș

Record absolut de cazuri noi de coronavirus în România. 184 morți. Record și la ATI: Peste 1.400 de oameni în stare gravă.

Nu mai puțin de 12.590 cazuri noi de coronavirus au fost depistate în ultimele 24 de ore, un nou record absolut de cazuri noi de la începutul pandemiei.

În ultima zi s-au efectuat 78.982 de teste – 26.553 teste RT-PCR și 52.429 teste rapide antigen – ceea ce înseamnă o rată de pozitivare de 15,94%, potrivit datelor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică. În total, de la debutul pandemiei în România au fost înregistrate 1.257.145 de cazuri.

1.257.145 de cazuri de infectare cu noul coronavirus

În ultima zi au fost înregistrate 184 decese de persoane infectate cu COVID-19, iar la terapie intensivă sunt internate 1.412 de persoane, un alt record absolut.

Până astăzi, 2 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.257.145 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 1.945 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.127.564 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 12.590 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 177 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Până astăzi, 37.394 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

184 de decese

În intervalul 01.10.2021 (10:00) – 02.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 184 de decese (96 bărbați și 88 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 184 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 10 la categoria de vârstă 40-49 ani, 14 la categoria de vârstă 50-59 ani, 45 la categoria de vârstă 60-69 ani, 67 la categoria de vârstă 70-79 ani și 46 la categoria de vârstă peste 80 ani.
151 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 29 de pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Din totalul de 184 de pacienți decedați, 170 erau nevaccinați și 14 vaccinați. Pacienții decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 40 și 79 de ani. 11 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar pentru 3 dintre ei nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.740. Dintre acestea, 1.412 sunt internate la ATI.

9.662.547 de teste RT-PCR

Din totalul pacienților internați, 345 sunt minori, 325 fiind internați în secții și 20 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.662.547 de teste RT-PCR și 3.339.910 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.553 de teste RT-PCR (11.613 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 14.940 la cerere) și 52.429 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 74.140 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.374 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 62.605 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 163 de persoane.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

0 Comments

No Comment.