Reabilitarea termică a locuinței va fi gratuită pentru cei ce îndeplinesc condițiile pentru a primi ajutor de încălzire

Reabilitarea termică a locuinței va fi gratuită pentru cei ce îndeplinesc condițiile pentru a primi ajutor de încălzire

Reabilitarea termică a locuinței va fi gratuită pentru cei ce îndeplinesc condițiile pentru a primi ajutor de încălzire.

În cazul persoanelor vulnerabile ce îndeplinesc condițiile pentru a primi ajutorul pentru încălzirea locuinței, reabilitarea termică a acesteia se va face gratuit, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate miercuri, 24 mai 2023, de către Executiv.

Practic, beneficiarii de ajutor de încălzire se vor alătura altor categorii de persoane ce beneficiază acum de gratuitate la reabilitarea termică a locuinței, printre care și persoanele cu handicap, veteranii de război sau pensionarii cu venituri mici.

Scopul proiectului de OUG adoptat de Guvern este stabilirea unor măsuri necesare optimizării procesului de implementare a proiectelor de infrastructură finanțate din fonduri externe nerambursabile, dar și modificarea unor acte normative, printre care și a OUG nr. 18/2009 privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe.

CITEȘTE ȘI: Bolnavii cu tulburare depresivă majoră vor putea beneficia mai ușor de tratament medicamentos

Astfel, se introduce în lista deja existentă în OUG 18/2009, cea a categoriilor de persoane pentru care autoritățile suportă cheltuielile cu reabilitarea termică a locuințelor, încă o nouă categorie. Mai exact, este vorba despre “persoane aflate în sărăcie energetică (…), inclusiv persoane identificate ca și consumatori vulnerabili de energie”.

Așadar, și cei ce primesc ajutorul pentru încălzirea locuinței, reglementat prin Legea 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, vor putea beneficia, alături de cei ce beneficiază deja, de reabilitare termică gratuită a locuinței.

Legea 226/2021 definește consumatorul vulnerabil de energie ca fiind persoana singură ori familia care, din motive de sănătate, vârstă, venituri insuficiente sau izolare față de sursele de energie, necesită măsuri de protecție socială și servicii suplimentare pentru a-și asigura cel puțin nevoile energetice minimale, iar sărăcia energetică, imposibilitatea consumatorului vulnerabil de acoperire a acestora.

În lista nevoilor energetice minimale intră consumul minim de energie pentru iluminat, răcirea și încălzirea optimă a locuinței, susținerea facilităților de gătit, utilizarea mijloacelor de comunicare, alimentarea dispozitivelor medicale etc.

Acum, lista persoanelor pentru care statul acoperă cheltuielile cu reabilitarea termică a locuinței cuprinde:

  • persoanele cu handicap sau familiile cu persoane cu handicap aflate în întreținere;
  • persoanele singure/ familiile care, în ultimele trei luni anterioare efectuării anchetei sociale de către autoritatea administrației publice locale, au realizat venituri medii nete lunare pe persoană singură/ membru de familie sub câștigul salarial mediu net pe economie (peste 4.500 de lei);
  • veteranii de război și soții/ soții supraviețuitori/ supraviețuitoare ai/ ale acestora;
  • pensionarii, indiferent de statutul acestora, ale căror venituri medii nete lunare pe persoană singură/ membru de familie sunt sub câștigul salarial mediu net pe economie.

De altfel, modificarea legislației privind reabilitarea termică a locuințelor și introducerea unei noi categorii de persoane care vor putea beneficia gratuit de ea a fost subliniată, după ce proiectul de OUG a fost adoptat de Executiv, și de Marcel Boloș, ministrul investițiilor. “Pentru persoanele vulnerabile care au primit sprijin pentru plata facturilor la încălzirereabilitarea termică a locuințelor se va face gratuit, fără să fie taxați în acest sens, a precizat ministrul.

Pentru a se putea aplica, proiectul de OUG urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *