Reabilitarea Liceului „N. Lenau”, o poveste fără de sfârşit

lenau 2

Dacă vorbim despre reabilitarea Liceului Teoretic „N. Lenau”, ar trebui să începem încă din anul în care s-a discutat despre această iniţiativă, respectiv din 2004.

„Lucrările efective de reparaţii au demarat în primăvara lui 2013. Primăria Timişoara a avut de implementat două proiecte: unul cu bani de la Banca de Dezvoltare a Germaniei, iar altul cu fonduri de la Uniunea Europeană.

Proiectul prevedea reabilitarea acoperișului, refacerea fațadei exterioare și a curții interioare și schimbarea tâmplăriei. Firma care a câștigat licitația a intrat în insolvență, așa că procedura a fost reluată, iar lucrările, oprite. Cel de-al doilea proiect a fost început cu bani de la bugetul local și a continuat cu fonduri de la Uniunea Europeană.

Acesta viza consolidări, reparații la structură, la tâmplărie și planșee, dar și cumpărarea de mobilier nou, echipamente didactice și IT. 18 săli de clasă, cinci laboratoare, o bibliotecă – sală de lectură și o sală de muzică au fost reabilitate. Și de data aceasta, lucrările au fost oprite, pentru că primăria a avut probleme cu firma care a câștigat licitația.

În cele din urmă, elevii liceului au reuşit să revină în vechea locaţie de-abia la începutul acestui an, fără ca exteriorul clădirii să fie renovat.

Ca urmare a amânării termenelor de execuţie, proiectul cu finaţare de la Banca de Dezvoltare a Germaniei va fi reziliat. În aceste condiţii, pentru terminarea lucrărilor exterioare, Primăria Timişoara va trebui să aloce bani din bugetul propriu.

„Va fi nevoie de o altă licitaţie pentru desemnarea constructorului şi probabil că va mai dura până când va fi reabilitată şi faţada”, a declarat Elena Wolf, directoarea Liceului Teoretic „N. Lenau”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *