Ravagii pe strada Lidia. O mare rușine pentru Timișoara…

braduti

Se pare că șantierul aflat în desfășurare pe strada Mareșal Constantin Prezan a afectat, prin ricoșeu, unul dintre puținele spații verzi din zonă.

Acest fapt i-a revoltat pe locuitorii din zonă, care sperau că, odată cu schimbarea administrației din Timișoara, asemenea lucruri nu se vor mai întâmpla.

Din păcate, năravurile vechi dispar foarte greu, iar așa-zișii constructori continuă să lucreze fără să le pese de consecințe.

Altfel nu se explică masacrul care a avut loc zilele trecute și care a făcut victime mai mulți brazi și pini tineri.

Bieții arbori ar fi trebuit să creeze umbră și oxigen pentru timișorenii care locuiesc la intersecția străzii Mareșal Constantin Prezan cu drumul spre Urseni.

Bineînțeles, dacă ar fi fost lăsați să crească și nu ar fi căzut sub securile unor personaje certate cu natura și iubitoare doar de beton.

O mare rușine pentru Timișoara…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *