Dintotdeauna, începutul unui an nou a fost asociat speranțelor într-un răgaz mai bun, într-o soartă mai bună, într-o lume mai apropiată de năzuințele fiecăruia. Exprimate în intimitatea propriilor gânduri sau public, prin ritualurile rugăciunilor și colindelor ori prin exerciții de imaginare a viitorului apropiat (de la profeții la proiecte cu toate studiile aferente la zi), aceste speranțe se raportează, fatalmente, în primul rând la problemele cu care indivizii, fiecare în parte, sau societatea în ansamblul ei, s-au confruntat în anul care tocmai se încheie.
Iar anul 2020 nu a fost unul dintre cei mai fericiți. Și nu doar din cauza pandemiei, o provocare care a reușit ceea ce numai războiale mondiale au mai făcut: să amâne Jocurile Olimpice. Ci și, ori poate în primul rând, din cauza unei instabilități internaționale tot mai crescute, alimentate de funcționarea defectuoasă a marilor organizații internaționale, de eșecul ieșirii din prececenta criză economică, de ambițiile unor lideri excesiv de voluntariști, de precipitarea unor salturi tehnologice și cine știe de câte alte lucruri vizibile sau invizibile. Obiectiv vorbind, nu știm dacă anul care vine ne va îndepărta sau, dimpotrivă, ne va apropia de cazanul clocotind al tuturor acestor provocări – nu a știut-o nici Nostradamus, care, zic gurile rele, tocmai de aceea s-a pensionat anticipat și nu-și mai lasă ciracii să emită în numele lui profeții despre lucruri care tocmai s-au întâmplat.
Dar nu avem motive de pesimism, categoric nu acum, în prag de An Nou, când putem să constatăm, în liniștea căminului și la umbra bradului împodobit, că ceea ce nu ne-a doborât ne-a făcut mai puternici. Dificultățile anului (și deceniului) care se încheie s-au dovedit, în cele din urmă, gestionabile. Ne-au făcut mai experimentați, poate chiar mai buni, ne-au adus aminte că omul e om în primul rând pentru că-și poate făuri singur viitorul, ne-au… vaccinat (metafora are acum și un sens concret) pentru încercările viitoare, ne-au dat sentimentul acela tonifiant că cele mai multe lucruri de care avem nevoie ca să ne fie bine depind de noi înșine. De voința noastră, de resursele noastre, de bunul nostru simț.
Desigur, și de puțin noroc, și de ceva mai mult efort de armonizare a fiecăruia dintre noi cu cei de aproape sau de mai departe, cu care ne împărțim destinul și în răgazul de timp care bate la ușă. E un sentiment cu care putem păși cu încredere în anul 2021, un an pe care ni-l dorim cu toții mai îngăduitor, mai rodnic, mai liniștit, mai plin de voioșie decât cel care se încheie. Și pe care știm că suntem în stare să-l modelăm după dorința noastră. E un an în care le putem spune celor apropiați că vom rămâne apropiați, în care avem șanse mari să redescoperim o lume prin care, până la pandemia de față, am trecut cel mai adesea nepăsători față de frumusețile ei esențiale.
Un an în care putem reinventa această lume, reinventându-ne fără să ne abandonăm condiția umană și în care putem păși plini de entuziasm, aruncând o privire nostalgică peste umăr, spre anul care se încheie, cu gândul că nici el na fost cel mai rău dintre cei prin care am trecut deja. Rămas bun 2020, La Mulți Ani 2021!
