Rafila, despre sancţionarea celor care nu fac control medical de rutină: „Nu îmi place chestiunea, aş lăsa-o pentru când sistemul e pus la punct”

Rafila, despre sancţionarea celor care nu fac control medical de rutină: „Nu îmi place chestiunea, aş lăsa-o pentru când sistemul e pus la punct”

Rafila, despre sancţionarea celor care nu fac control medical de rutină: „Nu îmi place chestiunea, aş lăsa-o pentru când sistemul e pus la punct”.

Aflat la Tel Aviv, la reuniunea Biroului General OMS pentru Europa, ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat pentru News.ro că un subiect nou pe agenda discuţiilor este accentul pe prevenţie, pe comportamentele sănătoase care reduc adresabilitatea către spitale şi duc automat la descoperirea din vreme a diferitelor afecţiuni ce pot apărea.

Întrebat ce opinie are despre posibilitatea ca pacienţii să fie sancţionaţi dacă nu îşi fac controalele de prevenţie, aşa cum a anunţat şeful CNAS în luna mai a acestui an că s-ar putea întâmpla din 2023, odată cu noul contract-cadru, atunci când pachetele de prevenţie vor deveni obligatorii, Alexandru Rafila a spus că nu îi plac sancţiunile şi că acestea nu pot fi aplicate în contextul în care sistemul de sănătate românesc nu este pus la punct şi nu există încă acces pe deplin la servicii preventive.

CITEȘTE ȘI: Ruga Timișoarei, un eveniment important al comunității. Programul manifestărilor din acest an

„Controlul medical periodic este diferit în funcţie de vârstă, adică o persoană tânără poate să meargă o dată la 3 ani, o persoană în vârstă probabil că trebuie să meargă o dată la 6 luni. Înainte să ne gândim la orice fel de sancţiuni, mie nu îmi place chestiunea asta cu sancţiunile, fără măsuri anterioare care să permită în primul rând accesul la aceste servicii, pentru că, dacă noi instituim sancţiuni şi nu există accesul la aceste servicii preventive, iar asistenţa medicală primară trebuie să se adapteze la acest efort naţional, atunci nu am făcut nimic, rezultatul va fi contrar.

Cred că o politică pe câţiva ani şi care să creeze premisele accesului la serviciile medicale preventive este cea care ne interesează în momentul de faţă, iar chestiunea cu sancţiunile aş lăsa-o pentru alte perioade când ştim sigur că avem un sistem pus la punct, lumea este informată, ia decizia nu numai în cunoştinţă de cauză, ci şi încurajată prin modul de organizare a sistemului de sănătate, care, din punctul de vedere al accesului la servicii medicale primare. încă este deficitar „ a explicat ministrul Sănătăţii.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *