Rafila, despre Covid: Am intrat pe trendul descrescător. Introducerea restricțiilor e speculație

Rafila: Lugojul nu va pierde finantarea noului spital, chiar dacă prima licitație a fost anulată

„E clar că am intrat pe trendul descrescător”, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, despre situația cazurilor Covid. El spune că nu se pune problema reintroducerii restricțiilor din pandemie: „Este o speculație”.

„Cred că acum am ajuns în faza în care numărul de cazuri a început să scadă. (…) Numărul de cazuri înregistrate săptămnâna trecută față de situația de acum două săptămâni este mai mic cu 12%. În săptămâna 18-24 septembrie am avut 14.800 de cazuri, în această săptămnână care tocmai s-a încheiat am avut 13.100. (…) E clar că am intrat pe trendul descrescător”, spune la Antena 3 CNN Alexandru Rafila.

El afirmă, totuși, că încă se înregistrează „destul de multe cazuri comparativ cu acum câteva luni”.

„Nu sunt probleme din punct de vedere al asigurării asistenței medicale”, precizează Rafila.

De asemenea, el spune că autoritățiule nu vor reintroduce restricțiile din perioada pandemiei.

„Este o speculație. Nu am discutat niciodată despre restricții. Indicația de utilizare a măștii a fost pentru persoanele care au viroze respiratorii, nu neapărat Covid – când se deplasează în comunitate e un semn de bun simț să protejezi pe ceilalți, să nu le dai viroza pe care o ai tu. Era pur și simplu o recomandare. Toate aceste speculații legate de restricții mi se par nu numai exagerate, dar și periculoase, pentru că nu fac altceva decât să creeze tensiune în societate. Lumea nu trebuie să fie panicată legat de restricții”, încheie Rafila.

CITEŞTE ŞI: Focar de Covid-19 la o școală din Timișoara

13.165 de noi cazuri de Covid au fost înregistrate în România, în perioada 25 septembrie – 1 octombrie, mai puține decât în săptămâna anterioară, când au fost 14.861 cazuri noi.

(sursa: Mediafax)

Sursa foto: Digi24


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *