Rafila, clarificări privind limitarea valabilității certificatelor verzi: doar pentru circulația în spațiul UE

Alexandru Rafila anunță primele restricții care se vor ridica (video)

Limitarea valabilității certificatelor verzi la 9 luni după încheierea schemei de vaccinare e valabilă doar pentru circulația în spațiul UE, iar introducerea acestei reglementări și pentru accesul în anumite instituții sau spații economice din țară se va decide în funcție de situația epidemiologică.

„Este vorba de o decizie a Comisiei Europene adoptată pe 21 decembrie, în care se comunică statelor membre că certificatul, care are ca scop circulația în spațiul UE, e valabil după încheierea schemei de vaccinare 270 de zile, iar doza booster prelungește pe termen nedefinit valabilitatea acestui certificat. Normal că va fi apluicat și în țara noastră, că și cetățenii tromâni circulă în spațiul european”, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Referitor la introducerea acestei reglementări și pentru accesul în anumite instituții sau spații economice, el precizează că decizia va fi luată în funcție de contextul epidemiologic.

CITEŞTE ŞI: Andrei Drăgilă, directorul Horticultura, a fost revocat din funcţie pentru „grave abateri” şi „prejudicii semnificative”

„E o discuție de sănătate publică pe care o discutăm, se va discuta la nivelul Guvernului și al Comitetului Național pentru Situații de Urgență, în funcție de contextul epidemiologic de moment. Dar scopul acestui certificat, așa cum a fost el gândit de către Uniunea Europeană este de circulație în spațiul comunitar.

Nu este obligatoriu pentru nimeni, dar dacă vrei să circuli în spațiul Uniunii Europene, trebuie să respecți regulile din Uniunea Europeană. (…) Lucrurile depind de la țară la țară și faptul că există în momentul de față o uniformizare a modului de utilizare e un lucru bun și e normal”, conchide Rafila, conform Mediafax.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *