Raed Arafat anunță că IGSU verifică starea adăposturilor de protecţie civilă (video)

Raed Arafat anunță că IGSU verifică starea adăposturilor de protecţie civilă (video)

Secretarul de stat din MAI, şeful DSU Raed Arafat a declarat, vineri, la Palatul Victoria, că Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă verifică starea adăposturilor de protecţie civilă, el precizând că, din păcate, unele adăposturi din blocuri sunt utilizate cu alte scopuri.

„Eu locuiesc într-un bloc unde are zonă de boxe şi adăpostul, care e gol, nu e pregătit, a mai arătat Arafat. El a mai spus că, în unele zone se pot rezolva rapid, dar, dacă s-au compartimentat în depozite, atunci trebuie ca aceste depozite să fie modificate şi redat spaţiului scopul iniţial.

Inventarierea există, o cunoaştem, vizita a arătat că sunt adăposturi la asociaţiile de proprietari, la autorităţile locale şi un număr de adăposturi care nu au fost predate autorităţilor locale. IGSU lucrează pentru inventarierea acestora”, a spus secretarul de stat, potrivit stiripesurse.ro.

Raed Arafat a precizat că, ”din păcate, unele adăposturi din blocuri sunt utilizate cu alte scopuri”.

„Vor trebui refăcute şi va trebui redată destinaţia lor, se ocupă IGSU”, a spus Arafat, adăugând că se vor intensifica controalele, pentru a vedea dacă se respectă regulile pentru care au fost create şi să rămână funcţionale, aşa cum era destinaţia iniţială.

Întrebat câte astfel de adăposturi nu mai respectă scopul iniţial, Raed Arafat a arătat că nu are acest număr.

”Eu locuiesc într-un bloc unde are zonă de boxe şi are şi adăpostul, care e gol. E adevărat că nu e pregătit, cu pături. Trebuie să existe un minimum necesar, să fie depozitat acolo, şi curăţat, pentru că multe nu sunt curăţate pentru a ţine oamenii o perioadă în ele. La noi foarte puţin probabil să fie această nevoie, dar trebuie să fim pregătiţi, din timp”, a spus el.

Raed Arafat a mai afirmat că, la acest moment, ”apelează la asociaţiile de proprietari şi autorităţile locale să le pună la punct, chiar dacă e un spaţiul care va rămâne gol, pentrru că ăsta este rolul lui, arătând că aceasta este indicaţia şi asta face IGSU, controlează ca aceste adăposturi să fie goale.

Secretarul de stat a mai spus că deja s-a demarat controlul, şi în unele zone se pot rezolva rapid, dar, dacă s-au compartimentat în depozite, atunci trebuie ca aceste depozite să fie modificate.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *