PUZ nou la Giroc! Comuna metropolitană va avea încă un minicartier

Undă verde pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare la Giroc

Comuna metropolitană Giroc își va îmbogăți zestrea edilitară cu un nou minicartier.

Planul de urbanism zonal (PUZ) pentru acesta a fost adoptat la cea mai recentă ședință de plen a aleșilor locali și vizează o suprafață de 17.125 de metri pătrați, situată în extravilanul actual al comunei.

Pe cele 12 parcele în care a fost delimitat noul PUZ urmează să se construiască locuințe colective, unele dintre ele fiind dotate cu spații comerciale și de servicii la parter.

PUZ-ul reglementează aliniamentele și densitatea de construire, locurile de parcare, înființarea de spații verzi în perimetrul stabilit și, deloc în ultimul rând, drumurile de acces rutier – acestea din urmă, precum și spațiile verzi, trebuind să fie trecute în domeniul public după realizare.

Centru administrativ al comunei omonime, localitatea Giroc a depășit deja pragul de 20 de mii de locuitori, alții peste patru mii rezidând în satul aparținător Chișoda.

CITEȘTE ȘI: Controale ale Protecţiei Consumatorilor în supermarketuri din Timişoara, Lugoj şi Moşniţa Nouă. Zeci de amenzi şi produse retrase de la comercializare

Imagine de titlu ilustrativ


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *