Puştiul căruia îi place să muncească!

Puştiul căruia îi place să muncească!

Sunt locuri, ca şi acesta, în care, abia intrat pentru prima dată, simţi atmosfera familiară. În orice parte te duci cu privirea, ambientul – spaţiile armonios dimensionate, culorile, mobilierul, aerul proaspăt, înmiresmat, lumina abundentă ce intră prin ferestrele largi te îmbie să zăboveşti.

Nu se simte ceva din ce îi e propriu unui loc în care nu ai mai fost. La fel este şi la cele două etaje, unde urci cu un lift silenţios, rafinamentul arhitectural, înzestrările, au o unitate stilistică. De o jumătate de an, s-a reuşit cu fonduri europene, nu mai este nimic din vechiul Hotel Padeş, situat în centrul orăşelului Făget. Doar locul a rămas acelaşi, pe care s-au mai construit două terase, o piscină şi o sală primitoare, multifuncţională. Unde au lucrat, recent, timp de o săptămână, scriitorii veniţi aici în tabara naţională de literatură.

Patronii sunt oameni tineri, abia trecuţi de treizeci de ani. Personalul, destul numeric, este din localitate şi din zonă. E la fel de tânăr. Asta însemnă că ştiu că au de străbătut drum lung împreună şi, cumva, interesul ar fi comun. În tot ce se întâmplă de dimineaţa şi până seara târziu, se simte, uneori, şi o anume presiune. E cert, patrona dă tonul, în toate, fără să arate asta ostentativ, chiar dacă prezenţa sa rămâne nelipsită. Mereu atentă, zâmbitoare exact cât trebuie, acum este vorba de personalul hotelului, umblă în acelaşi pas, iute, cu nerv.

Mai sunt două zile şi scriitorii părăsesc tabăra. E o seară când, într-un recital ce va aduce un plus de comunicare, fiecare citeşte un poem. Mesele sunt aranjate, aproape stă aceeaşi ospătară, lejeritatea cu care îşi împlineşte rostul nu poate trece neobservată. Pe scaunul de lângă ea, de un timp, stă un puşti care ascultă recitalul.

Uitătura lui, când ospătara se duce la o masă unde e nevoie de ceva, o însoţeşte cu atenţie. Când crede că o poate ajuta, îi iese repede în cale. Are, se vede uşor, o anume îndemânare. E lipicios puştiul! A împlinit şapte ani, e brunet, cu un păr uşor buclat şi, mai ales, manierat. E fiul cel mare al patroanei. Îl chem şi, să-l dezmierd, mă arăt interesat în ce clasă este, ce calificative are… Şi, cum altfel?, ce vrea să se facă când o fi mare.

Fără pic de trac, după ce construieşte în gând răspunsul, zice:” Mă numesc Vlad, am terminat clasa pregătitoare, am multe calificative fb, am luat premiul întâi! Acum e vacanţă!” „Ce vrei să faci în vacanţă, este lungă, o să ai timp pentru multe lucruri!”

Ascultă şi spune: ”Mie îmi place să muncesc!” În peisaj mai apare un băieţel, aflu că are patru ani, este fratele lui. E de-o veselie molipsitoare, pe unde trece, dacă se bucură te atenţie face insistent cu mâna.

CITEŞTE ŞI: Instituțiile publice sunt obligate, din 4 iulie, să asigure copierea gratuită a actelor depuse de cetățeni

Vlad o să fie, nu doar pentru că este primul băiat al familiei, omul de bază la Padeş. Maică-sa, femeia careia nu-i scapă niciun amănunt din tot ceea ce se întâmplă în complex, după ce spune că „Vlad aici s-a născut”, recunoaşte cu bucurie că băiatul este harnic şi are destule calităţi să ducă mai departe ce va moşteni într-o zi.

Că timpul trece, doar ştiţi, repede!

Imagine cu titlu ilustrativ