
Puncte ochite, puncte lovite. Politehnica Timișoara a câștigat cu scorul de 4-1 meciul cu CSU Alba Iulia.
Aflată în urmărirea liderului CSM Unirea Alba Iulia, Politehnica Timișoara a câștigat cu scorul de 4-1 (2-0 la pauză) meciul disputat sâmbătă, pe stadionul „Electrica”, împotriva unei alte echipe din orașul Marii Unirii – CS Universitar (CSU), în etapa a 16-a din Liga a III-a la fotbal.
În prima repriză, alb-violeții și-au creat șanse de gol prin Haiduc (min. 12, 22), Marincu (min. 15) și Vasluian (min. 24). Tabela a fost modificată pentru prima dată în minutul 36, când, în urma unui corner de pe dreapta, Haiduc a reluat cu capul din careu, mingea l-a lovit pe Blagu și a intrat în poartă: autogol. Apoi, Marincu a fost la un pas de 2-0 direct dintr-o altă lovitură de colț (min. 41). Tot el a încercat un lob de la 35 de metri peste portar, dar acesta a reușit să respingă în corner (min. 43). Golul al doilea a plutit în aer și a venit peste un minut. La un alt corner de pe dreapta, Avrămescu a reluat cu capul în plasă. Anterior, la cealaltă poartă, Trifu a fost periculos (min. 31, „foarfecă” din careu, fără emoții pentru Enășescu). În prelungirile primei reprize, tot el nu a reușit să reia din careu. Rotariu a avut prima ocazie din partea secundă a întâlnirii (min. 52). Marincu a șutat de la 28 de metri, iar portarul a respins de sub transversală în corner (min. 55). După execuție, Vlaicu a trimis cu capul, iar mingea s-a scurs printre picioarele portarului advers: 3-0. Ocaziile gazdelor continuă. Haiduc a lovit bara în urma unei lovituri libere (min. 61), iar Vlaicu (min. 69) și Rotariu (min. 70) au avut și ei șanse bune. Pe un contraatac, Stănilă a punctat pentru 3-1 (min. 72). A fost primul gol primit de Poli pe teren propriu în această ediție de campionat! Diferența a fost refăcută în minutul 78, prin Marincu, tot pe un contraatac, după ce a driblat și portarul. Cooper (min. 81, 90) și Rotariu (86, șut prins de portar) au semnat ultimele ocazii ale echipei bănățene. Politehnica Timișoara: Enășescu – Vlaicu, P. Paul, C. Ene – Vasluian (R. Benzar ’57), Marincu (cpt), Vîrtej (Gogor ’57), Rotariu, C. Toma (Amariei ’76) – Avrămescu (Fazekas ’57), Haiduc (Cooper ’71). Rezerve neutilizate: Mosoarcă – Clemeniuc, Pureca, Gavrilă. Tehnicianul polist Dan Alexa a bifat a doua etapă de suspendare, după eliminarea suferită în meciul cu ACS CIL Blaj. Înainte de meci a fost omagiat fostul internaționalul Iosif Rotariu, care a primit, din partea noului director al clubului, Ion Timofte, un tricou polist din anii ’90. „Este sărbătoare și țineam foarte mult să le facem o bucurie și, până la urmă, să câștigăm, pentru că aveam nevoie de puncte, să continuăm seria fără înfrângeri, chiar dacă meciul trecut am avut un semieșec, din punctul meu de vedere, pe un teren greu. Și azi a fost un teren greu. S-a și văzut, multe mingi greșite, ne doream să jucăm foarte repede și ne-a pus puțin în încurcătură”, a declarat Ștefan Grigorie, antrenorul secund al Politehnicii. Despre golul primit, primul pe teren propiu în campionat, el a spus următoarele: „Din păcate, a fost un cadou. Sper să fie ultimul din acest an, pentru că nu avem nevoie să facem astfel de cadouri. Știm foarte bine și le-am spus jucătorilor că doar noi putem să ne încurcăm. Pentru că știm ce potențial avem! Dar trebuie să fim concentrați, să ne adaptăm foarte repede și la gazon, pentru că a fost un teren destul de moale și unde mingea nu circula așa de rapid, cum ne doream, și atunci intri foarte mult în dueluri și jocul nu este atât de cursiv și de clar cum ne dorim”.


