PSD Timiş şi provocarea numărului 40

dobra si grindeanu

Definitivarea listelor din PSD Timiş consfinţeşte, totodată, şi ruperea filialei judeţene de trecut. Este o listă care şochează din start prin tinereţea celor nominalizaţi, lucru care arată clar că filiala a conştientizat faptul că se doreşte altceva în politica momentului.

Exceptându-l, oarecum, pe Adrian Diaconu (49 de ani), toţi ceilalţi candidaţi de pe locurile eligibile sunt în jurul vârstei de 40 de ani, unii fiind chiar mai mici. PSD are, aşadar, candidaţi la parlament în jur de 40 de ani, are preşedinte cam tot de aceeaşi „etate” (cum spun cei mai în vârstă) şi dispune şi de un lot puternic de primari care gravitează în jurul vârstei de 40 de ani.

Putem spune că e vorba de mai mult decât o simplă listă de partid, pentru că e clar că a apărut un nou concept în PSD Timiş, care va marca filiala în perioada următoare. Evident, există şi riscuri, iar provocarea alegerilor din 11 decembrie este cel mai potrivit examen.

E simplu: candidaţii de 40 de ani trebuie să ducă partidul la 40 la sută (sau pe acolo), totul gravitând, iarăşi, în jurul numărul 40. Asta nu înseamnă că nu există viaţă şi după 40 de ani…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

4 thoughts on “PSD Timiş şi provocarea numărului 40

  1. ORICE AR FACE ACEST PARTID MOSTENITOR AL FOSTULUI PCR-FSN-PSDR-PSD ESTE PLIN DE GUNOAIE COMUNISTE CARE SI-AU IMPINS IN FATA ODRASLELE TINERE CA SA II ABUREASCA PE ALEGATORI. CAUTATII LA ORIGINE SI O SA VEDETI CINE SINT DE FAPT ACESTI”TINERI” GARGARA IEFTINA. SI TONTA ESTE TINAR SI ESTE UN PLAGIATOR, CORUPT, MINCINOS ORDINAR.

  2. tineri si … afoni in toate domeniile – un fost ministru si viceprimar si … pluteste, iar despre celalalt … fara iPhone ar muri incet si sigur …! acum sunt la stadiul in care tre’ sa se vada care e sefu’si cum le-o trage celor care in trecut au ridicat putin vocea … mizerabil tinerilor, mizerabil …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *