PSD a decis: Stănescu la Dezvoltare, Stroe la Transporturi şi Nica la Fonduri Europene

Comitetul Executiv Naţional al PSD a votat noii miniştri propuşi ai Guvernului. Au fost propuşi: Felix Stroe la Ministerul Transporturilor, Paul Stănescu vicepremier şi ministrul al Dezvoltării Regionale şi Marius Nica, ministru delegat al Fondurilor Europene.

Premierul Mihai Tudose a spus că Roxana-Cezarina Bănică a fost propusă pentru funcţia de Secretar General al Guvernului.

Liviu Dragnea a afirmat că pentru funcţia de preşedinte la Comisia de Afaceri Europene, loc vacant, a fost propusă Rovana Plumb.

De asemenea, conform acestuia, Sevil Shhaideh va fi consilier de stat.

Înlocuitorul lui Sevil Shhaideh în postul de vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale este senatorul Paul Stănescu. În vârstă de 60 de ani, Stănescu a absolvit în 1982 Facultatea de Agronomie de la Craiova şi până în 2008 a activat în sectorul agricol. În 2008 a fost ales preşedinte al CJ Olt, funcţie în care a fost reales în 2012. Din 2010, este liderul filialei PSD Olt, iar în 2013 a fost ales vicepreşedinte al partidului, fiind socotit unul dintre cei mai influenţi lideri din teritoriu ai partidului. În anul 2016, a fost ales în Senatul României, unde ocupă funcţia de chestor.

Postul delegat al Fondurilor Europene va fi ocupat de Marius Nica. Acesta are 36 de ani şi a fost ministrul Fondurilor Europene în guvernul Ponta. Este un personaj crescut în umbra vicepreşedintelui PSD Rovana Plumb. Nica a absolvit Academia Naţională de Informaţii în 2003, cu specializarea jurnalism, comunicare şi psiho-sociologie comportamentală, apoi a lucrat până în 2008 ca ofiţer la MApN, unde analiza din punct de vedere al managementului riscurilor de incidente de securitate pe cei care doreau să se angajeze în MApN. A avut propria firmă, Holding Group Trading International SRL.

Noul ministru al Transporturilor, Felix Stroe, s-a născut în 25 decembrie 1955 în localitatea Valea Teancului din Buzău. A urmat cursurile Academiei Navale Mircea cel Bătrân Constanţa, iar apoi studiile Academiei de Înalte Studii Militare Bucureşti şi Facultatea de comandă. Între anii 1878 – 1991 a fost ofiţer activ în cadrul Marinei Militare. Între 2000 şi 2003 a deţinut funcţia de viceprimar al oraşului Constanţa.

Sursa: realitatea.net


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Un raspuns la “PSD a decis: Stănescu la Dezvoltare, Stroe la Transporturi şi Nica la Fonduri Europene

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare