Proteste în sistemul penitenciar

penitenciar 4

Angajații din cadrul Penitenciarului “Popa Șapcă” din Timișoara intenționează să organizeze mai multe acțiuni de protest pe termen nedeterminat. Potrivit Sindicatului Național al Lucrătorilor din Penitenciarul Timișoara, salariații sunt nemulțumiți de faptul că lefurile le-au fost diminuate.

CITEȘTE ȘI: Detalii tulburătoare în cazul bărbatului găsit mort pe marginea DN 7: „Inima şi creierul nu i le-am găsit”

“Cu toate că, în anul 2019, în tot sistemul public sunt asigurate prin buget (fiind achitate integral) drepturile salariale, inclusiv creșterile salariale prevăzute de Legea-cadru nr 153/2017, dar și alte creșteri suplimentare (educație), în sistemul penitenciar, începând cu 1 ianuarie a.c. au fost sistate de la plată: orele suplimentare necompensate cu timp liber, decontarea cheltuielilor turistice (echivalent vouchere vacanță), majorarea pentru misiuni speciale, precum și plata sentințelor judecătorești; de asemenea, nu au fost acordate majorările legale privind normele de hrană și echipament”, a arătat Marius Duricu președintele SNLP Timișoara.

Prin urmare, angajații nemulțumiți au luat decizia de a organiza mai multe acțiuni. Astfel, începând cu data de 11 aprilie, aceștia au refuzat să mai muncească suplimentar în tot sistemul penitenciar. Acest lucru va “genera blocarea activității în maxim zece zile; funcționarea sistemului penitenciar depinde de munca suplimentară”.

CITEȘTE ȘI: Caz revoltător: Tânără cu arsuri grave, plimbată între spitale, pentru că nu s-a găsit un loc liber. Elicopterul s-a întors din drumul spre Timișoara

De asemenea, SNLP și-a exprimat dezacordul privind depășirea plafonului anual de 180 de ore suplimentare pentru anul 2019, conform legislației și negocierilor colective în vigoare, iar în perioada următoare urmează să se organizeze mitinguri succesive în toate unitățile din sistemul penitenciar, precum și un protest în Piața Victoriei, la care sunt așteptate 3.000 de persoane.

“Refuzul muncii suplimentare exprimat de salariați, sub protecție și coordonare sindicală, dublat de refuzul exprimat de sindicate în privința depășirii plafonului de 180 de ore suplimentare anual, va genera automat blocaje în activitate începând cu 22-23 aprilie 2019.

În fiecare lună, schimburile operative din sistem, dar și alte categorii de angajați, înregistrează ore suplimentare de muncă care nu pot fi compensate cu timp liber și nici plătite având în vedere bugetul insuficient, alocat pentru 2019.

Simplul refuz de a munci în plus exprimat de angajați, aduce angajatorii în situația de a nu putea asigura corespunzător misiunile de pază, escortare și supraveghere cu respectarea programului zilnic, a legislației aplicabile și regulamentelor specifice.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *