Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ consideră că Ordinul Ministerului Educației Naționale nr. 4057/28.05.2019, privind repartizarea pe județe a cifrelor de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, în anul școlar 2019 -2020, va conduce la creșterea abandonului școlar.
CITEȘTE ȘI: Zece fraţi au rămas orfani. Un şofer beat le-a ucis tatăl, care venea de la muncă, pe bicicletă
Multe dintre inspectoratele școlare județene sunt în situația de a tăia până la 35 de clase de liceu și de a le transforma în clase de școală profesională.
„Prin ordinul emis, ministrul educației, Ecaterina Andronescu, pune lacătul pe mai multe licee din țară și le transformă în școli profesionale.
CITEȘTE ȘI: Un vapor de croazieră plin cu turişti s-a scufundat în Dunăre, la Budapesta. Şapte morţi, 19 dispăruţi
Nu spunem că nu suntem de acord cu reformarea sistemului, dar reforma trebuie făcută în urma unei analize în teritoriu, și nu din biroul ministrului, peste noapte.
Riscăm, dacă acest ordin nu se schimbă, să ne trezim cu o creștere a abandonului școlar. Sunt județe unde inspectoratele au diminuat deja locurile la liceu, iar acum sunt puse în situația de a mai reduce până la 34 de clase.
CITEȘTE ȘI: Proprietate a primăriei, focar de infecție în buricul târgului (foto)
În plus, există riscul ca multe cadre didactice să fie disponibilizate“, a declarat Marius Ovidiu Nistor, președinte FSE „Spiru Haret“.
Nici acest act normativ nu a fost supus dezbaterii în cadrul Comisiei de Dialog Social, care avizează sau nu actele propuse de MEN.
În condițiile în care MEN nu va reveni asupra actului normativ, federația, în colaborare cu asociațiile de părinți și elevi, va demara acțiuni de protest.