Protest urmat de grevă japoneză, anunțat de Ambulanță, în toată țara

20 de pacienți români au fost transferați în Ungaria în decurs de două zile

Federația Națională Sindicală „Ambulanța” anunță un protest pentru ziua de miercuri, între orele 10.00 și 12.00, cu pichetarea Guvernului, iar de joi declanșarea grevei japoneze, scrie Mediafax. În principal, ambulanțierii cer suplimentarea cu personal și bani pentru salarii și cheltuieli.

Miercuri, începând cu ora 10.00 și până la ora 12.00, se va desfășura un protest național organizat de Federația Națională Sindicală „Ambulanța” din România, susținută de organizațiile sindicale județene membre din toate Serviciile Publice de Ambulanță.

Protestul se va desfășura în toate sediile centrale din serviciile de ambulanță județene, iar în București în Piața Victoriei, ca obiectiv pichetarea Guvernului, unde va fi prezent un grup de 80 de protestatari, grup format din reprezentanții sindicali ai organizațiilor sindicale din toate Serviciile Publice de Ambulanţă din România.

Conducerea FNSAR a înaintat solicitare în scris premierului de a stabili în regim de urgență întâlnirea cu conducerea FNSAR, întâlnire promisă de Ludovic Orban, anunță sindicaliștii.

În situația în care până marți, premierul nu va invita la discuții conducerea FNSAR, miercuri va avea loc protestul național al serviciilor de ambulanță, iar începând de joi personalul din serviciile de ambulanță va intra în greva japoneză pe perioadă nedeterminată până la soluționarea favorabilă a revendicărilor menționate.

Revendicările sunt:
Suplimentarea cu personal în serviciile de ambulanță.
Rectificarea bugetară la nivelul necesarului pentru a asigura drepturile salariale și cheltuieli materiale necesare pentru continuitatea activității în serviciile de ambulanță.
Reașezarea salarizării asistentului medical, a managerului general și al membrilor comitetului director din serviciile de ambulanță.
Salarizarea întregului personal din Serviciile Publice de Ambulanță începând cu 01 ianuarie 2021 la nivelul grilei anului 2022.
Asigurarea pensiei de urmaș familiei acestuia în urma decesului personalului din Serviciile Publice de Ambulanță în lupta cu virusul COVID -19.

Foto: europafm.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *