Protest pe patru roți pentru scăderea tarifelor RCA

protest rca

Nimic nu e sigur încă în ceea ce privește modul în care vor putea fi încheiate pe viitor asigurările de răspundere civilă auto, proiectul legii RCA fiind trimis înapoi de parlamentarii din Comisia de buget finanțe din Senat. Motivul este unul cât se poate de simplu: cu excepția Autorității de Supraveghere Financiară, care a elaborat textul proiectului, nimeni dintre cei direct implicați nu este încântat de noile prevederi, fie că este vorba de asiguratori, fie de transportatori.

Unul dintre cele mai controversate puncte ale proiectului este cel legat de decontarea directă, care ar trebui să se bazeze pe un parteneriat privat, o înțelegere între asiguratori, care ar permite păgubiților să opteze între asigurătorul persoanei vinovate sau asigurătorul propriu pentru a-și recupera prejudiciul suferit în urma unui accident auto, după care societățile respective ar urma să-și regleze conturile, la propriu, între ele.

Este o variantă care vine în sprijinul șoferilor implicați într-un accident, care economisesc astfel timp și nervi, dar care nu este agreată deloc de asiguratori, breaslă între ai cărei membri înțelegerea se pare că lasă mult de dorit.

De altfel, un alt aspect deosebit de disputat este cel legat de înființarea Biroului Național al Asigurătorilor din România, care ar trebui să reunească sub aceeași pălărie Biroul Carte Verde, Fondul Victimelor Străzii și să administreze baza de date CEDAM, aceasta din urmă urmând să cuprindă toate informaţiile despre poliţele RCA şi istoricul de daunalitate pe vehicul sau şofer, prin interconectarea cu sistemele altor instituţii (Direcția Regim Permise de Circulație și Înmatricularea Vehiculelor, Compania Națională de Autostrăzi etc).

Noua societate ar urma să unească însă două entități de drept privat, iar acest lucru nu se poate face fără să existe o consultare prealabilă a celor două părți, reproșează asiguratorii. Organizațiile profesionale ale acestora implicate în discuții au fost notificate să formuleze și să trimită amendamente pe marginea legii RCA până pe data de 30 martie la Senat.

Protest pe patru roți, înainte de Săptămâna Patimilor

La fel de nemulțumiți de preconizata Lege a RCA-ului sunt însă și transportatorii, care găsesc, la rândul lor, destule noduri în papura proiectului de act normativ, cum ar fi, de exemplu, contractul RCA în baza căruia se poate prelungi automat polița. Introdus pentru a se permite încheierea polițelor RCA pe perioade mai scurte, de până la o lună, acest contract nu face altceva, spun transportatorii, decât să țină asiguratul captiv la o singură societate de asigurări, fapt care, teoretic, ar putea aduce încălcări ale legilor concurenței.

Oful cel mare îl reprezintă însă faptul că proiectul de lege „nu conduce la o reducere a prețurilor pe segmentul RCA și presupune doar obligații pentru asigurați, atât persoane fizice, cât și juridice, fiind redactat numai în interesul companiilor de asigurări“, după cum opinează cei de Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România.

Încă din luna octombrie a anului trecut, UNTRR a prezentat ASF polițe RCA încheiate de companiile de transport, unde se puteau observa creșteri de până la 300 la sută comparativ cu polițele precedente, lucru confirmat și de Consiliul Concurenței, în urma anchetei realizate în cadrul companiilor de asigurări: în perioada iunie 2015 – ianuarie 2016, tarifele RCA pentru transportul de marfă au crescut între 19 și 183 la sută, iar pentru transportul de persoane creșterile au ajuns la 226 la sută. Cu toate acestea, Autoritatea de Supraveghere Financiară susține că nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase, negând vreo creștere a tarifelor RCA care să fi fost aplicată anul trecut.

Drept urmare, UNTRR, FORT (Federația Operatorilor Români de Transport) și celelalte patronate din acest domeniu au solicitat Parlamentului demiterea conducerii ASF și numirea de urgență a altei conduceri, care să vină cu soluții concrete pentru diminuarea tarifelor RCA la niveluri suportabile, atât pentru transportatori, cât și pentru persoanele fizice.

Petenții au și un termen-limită până la care să le fie satisfăcute doleanțele, acesta fiind 18 aprilie. Cum Executivul, Legislativul și ASF nu par a găsi vreo soluție pentru rezolvarea crizei pe segmentul RCA, transportatorii promit un amplu protest național în această dată, prima întâlnire comună pentru organizarea mitingului pe patru roți având deja loc săptămâna trecută.

Propunerile transportatorilor

Trebuie spus că revendicările nu par deloc desprinse din Caragiale, celebrul „Treaba statului, domnule, el ce grijă are?“ neavându-și locul în solicitările transportatorilor. Aceștia pun, de altfel, pe masă propuneri concrete cu privire la modalitatea de scădere a tarifelor RCA.

Dacă toate autovehiculele din România ar fi asigurate, arată UNTRR, prima medie pentru vehiculele comerciale ar scădea la 1.100 de euro, în timp ce în cazul autoturismelor ea s-ar reduce la 95 de euro. Or, creșterea gradului de cuprindere în asigurarea RCA s-ar putea realiza prin verificarea polițelor cu ajutorul camerelor de supraveghere CNADNR, bine-cunoscute tuturor șoferilor care s-au trezit cu o amendă sosită la domiciliu pentru neplata rovinietei.

Numerele de înmatriculare citite de ochiul electronic pot fi exportate periodic către ASF și comparate cu baza de date existentă, survenind apoi sancționarea celor care nu au asigurare.

Reducerea fraudei pe segmentul RCA s-ar putea realiza prin măsuri administrative la emiterea polițelor, respectiv conexiunea la baza de date a DRPCIV/RAR, după sistemul existent și funcțional utilizat la emiterea rovinietelor, vehiculul fiind identificat pe baza unicității numărului de înmatriculare și a seriei de șasiu.

Totodată, elaborarea unui ghid de vătămări corporale ar putea conduce la reducerea tarifelor la asigurările RCA, mai spun transportatorii.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *