Protest în Piața Universității față de posibilele restricții pentru persoanele nevaccinate

Protest în Piața Universității față de posibilele restricții pentru persoanele nevaccinate

Aproximativ 200 de persoane protestează, sâmbătă, în Piaţa Universităţii, faţă de posibile restricţii pentru cetăţenii nevaccinaţi împotriva COVID-19, relatează Agerpres.

Manifestanţii au strigat lozinci precum: „Luptăm, luptăm, luptăm şi câştigăm!”, „Libertate!”, „Nu ne vaccinăm!”, „Ieşiţi din case!”, „Jos Guvernul!”, „Jos trădătorii!”, „Libertate, te iubim! Ori învingem ori murim!”.

Ei au pancarte pe care se pot citi mesajele: „Nu vrem domiciliu forţat”, „HoReCa liberă”.

Un participant la manifestaţie i-a îndemnat pe cetăţeni să facă plângeri penale împotriva celor care îi dau afară de la serviciu dacă nu sunt vaccinaţi împotriva COVID-19.

„Constituţia României spune că toţi suntem egali în faţa legii. Vă informez că personal am formulat plângere la Consiliul Discriminării, urmează să depun cererile pentru afirmaţiile discriminatoare cu tentă vicleană de a vicia consimţământul populaţiei, adică de a vă înşela şi a vă minţi că, dacă nu vă vaccinaţi, nu vom avea ce căuta în mall-uri, în teatre sau în alte instituţii. (…) Asta e intimidare”, a declarat una dintre protestatare.

La manifestaţie participă şi senatorul Diana Şoşoacă şi George Simion, copreşedinte al AUR.

”Suntem alături de românii care nu vor ca vaccinarea să fie obligatorie”, a scris Simion pe Facebook.

Dan Barna a anunțat vineri mai multe măsuri luate în calcul și discutate în ședința de coaliție, cum ar fi ca mersul la mall să fie condiționat de vaccinare, conform HotNews.ro.

Foto: Agerpres


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Protest în Piața Universității față de posibilele restricții pentru persoanele nevaccinate

  1. Voi nu ati auzit ca Bill Gates este in spatele tuturor campaniilor de vaccinare? In Africa de Nord au inceput sa faca o testare cu populatie indigena si s-au dat de gol. Fara sa isi dea seama au fost filmati cum procedau la scanarea locului injectiei si pe ecran apareau toate datele personale. Vaccinurile au microcip subcutanat iar scanarea se va face tuturor celor care au vaccinul. Vremuri grele se arata. Terminati cu lalaiala, se impute treaba. Ajungem ca animalele microcipate. 

    1. Mai, Ligia…daca asta o fi numele tau, citesc si ma minunez !
      Si ca tine sunt multi !
      Astia ca tine sunteti inca in evul mediu, cind au fost arse zeci de mii de „vrajitoare” pe rug fiindca unii au fost (si sunt, din pacate !) TAMPITI ! Traiti in lumea voastra, dar nu mai nenorociti pe altii (slabi de minte) care va cred ! Mare e gradina Domnului !
       

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *