Protejata lui Dominic Fritz a ținut morțiș să ajungă șefă peste piața volantă fiindcă părinții săi își vând acolo produsele

Protejata lui Dominic Fritz a ținut morțiș să ajungă șefă peste piața volantă fiindcă părinții săi își vând acolo produsele

La nici 48 de ore de la momentul în care Dominic Fritz smulgea, o dată în plus, ropote de aplauze (traduse prin mii de like-uri, peste o sută de comentarii și zeci de distribuiri) de la fanii săi de pe Facebook, cu postarea intitulată “Împingem piețele Timișoarei spre secolul 21” – referitoare la noul contract între municipalitate și SC Piețe SA propus consiliului local -, domnul primar retrăgea proiectul respectiv de pe ordinea de zi a CLT… Cu alte cuvinte, ascensiunea piețelor orașului spre secolul 21 lua o pauză înainte de a începe.

Bine, după ce i-am văzut și auzit pe șefii SC Piețe SA, directorul interimar Mirel Pop și ocupanta ilegală a funcției de director adjunct, impostoarea Cătălina Jahn, cum dau din colț în colț când li se solicită să explice cum au reușit să organizeze “Piața pe Roți” din Piața Traian fără îndeplinirea unor formalități prealabile obligatorii, printre care și hotărârea de consiliu local sau regulamentul de organizare și funcționare care le permiteau acest lucru (documente inexistente), nu ne poate mira sincopa prematură apărută în acțiunea de împingere a piețelor Timișoarei spre secolul 21.

Protejata lui Dominic Fritz a ținut morțiș să ajungă șefă peste piața volantă fiindcă părinții săi își vând acolo produsele

 

Cineva uită de la mână până la gură

Pe de altă parte, dacă ar fi întrebat-o cineva pe doamna Jahn, ei i-ar fi fost arhisuficient să împingă doar piața volantă din zona Stadion spre secolul 21, pentru că postările sale pe pagina personală de Facebook sunt focusate doar pe respectiva piață. În 25 februarie 2022, Cătălina Jahn își anunța extaziată fanii: “Începând cu această lună am primit coordonarea piețelor volante, piața de la Stadionul Dan Păltinișan este una dintre ele”.

Nu că ținem morțiș să o contrazicem pe userista plasată ilegal în funcția de director adjunct, dar în fascinanta sa lucrare “Viziune asupra piețelor volante din municipiul Timișoara” prezentată la parodia de “procedură de selecție” din 3 noiembrie 2021, prima frază suna astfel: “În prezent în Municipiul Timișoara există un număr de 11 piețe situate în zone de interes ale orașului de pe Bega, dintre care doar una este volantă, respectiv piața volantă din zona Stadionului Dan Păltinișanu”.

Și nu, nu a apărut nici o piață volantă în oraș între 3 noiembrie 2021 și 25 februarie 2022, ci mai exista una încă din noiembrie 2019, în Zona Soarelui, de care, probabil, candidata Cătălina Jahn uitase în momentul în care și-a redactat opera.

 

Pentru una – mumă, pentru celelalte – ciumă

În fine, oricum, pe pagina sa de Facebook, piața volanta din Zona Soarelui a fost inexistentă din 25 februarie până astăzi, după cum nici celelalte piețe clasice nu s-au bucurat de atenția doamnei director adjunct.

În schimb, piața volantă de lângă stadion a făcut obiectul a zeci de postări cu rol de promovare a comercianților și a produselor acestora, postări încheiate aproape mereu cu reamintirea zilelor în care această piață funcționează, miercurea și sâmbăta (am atașat câteva capturi foto).

 

Interesul poartă fesul

Ce n-a scris niciodată Cătălina Jahn în niciuna din compunerile ei școlărești de pe Facebook a fost că ea avea tot interesul ca în piața volantă de lângă stadion să ajungă cât mai mulți cumpărători, pentru că, astfel, și… părinții ei ar fi putut avea, teoretic, mai mulți clienți. Da, producători agricoli în comuna Belinț, Ionică și Eugenia Prohab (numele de fată al Cătălinei Jahn este Prohab, am atașat o secțiune din diploma de licență de la USAMVB publicată de aceasta pe site-ul USR Timiș) își vând produsele în piața volantă din zona Stadionului “Dan Păltinișanu”, coordonată cu atâta abnegație de fiica dumnealor.

Protejata lui Dominic Fritz a ținut morțiș să ajungă șefă peste piața volantă fiindcă părinții săi își vând acolo produsele

 

Un om cu greutate

Dar Ionică Prohab nu este un producător agricol ca oricare altul și n-a fost nici înainte de înșurubarea fiicei sale în mod ilegal în funcția de director adjunct. Înainte de a ieși la pensie în urmă cu doi ani, domnul Prohab a fost un om cu greutate în Direcția pentru Agricultură Județeană (DAJ) Timiș, având atribuții de verificare și control în domeniul agriculturii și al industriei alimentare. Mai mult, după înființarea pieței volante, în primăvara anului 2014, Ionică Prohab a fost reprezentantul DAJ Timiș în comisia formată la nivelul Primăriei Timișoara, care analiza și aproba cererile producătorilor locali de a ocupa un loc în piață, comisie în care se mai regăseau câte un reprezentant al SC Piețe SA, Direcției Poliției Locale, Consiliului Local Timișoara și unul al producătorilor agricoli.

Întâmplător, mama inspectorului DAJ Timiș, Maria Prohab, s-a aflat pe lista producătorilor admiși în piața volantă încă de la începuturile ei.

Toate aceste detalii explică ardoarea cu care Cătălina Jahn și-a dorit să ajungă șefă peste piața volantă, obiectiv pentru realizarea căruia s-au implicat inclusiv primarul Dominic Fritz și președintele CA al SC Piețe SA, Octavian Ghiran, așa cum rezultă din denunțul penal depus la IPJ Timiș de către fostul director general Liviu Cocean.

Protejata lui Dominic Fritz a ținut morțiș să ajungă șefă peste piața volantă fiindcă părinții săi își vând acolo produsele

 

Unul semnează, alții vând

În declarația de interese depusă de Cătălina Jahn nu figurează nici un contract încheiat de părinții săi cu SC Piețe SA pentru ocuparea unui loc în piața volantă, deși Eugenia și Ionică Prohab sunt prezenți săptămânal cu produse acolo. Explicația este simplă: cei doi sunt reprezentanții decanei de vârstă a familiei, Maria Prohab (82 de ani), care deține un atestat de producător valabil până în 27 august 2025 și care a semnat “contractul de rezervare loc de vânzare în piața volantă din zona Stadionului <Dan Păltinișanu>” cu SC Piețe SA, contract aflat în vigoare în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022.

 

Premiu de consolare pentru cadoul amânat

La o săptămână după ce își anunțase urmăritorii de pe Facebook despre cadoul primit de la protectorii săi, Cătălina Jahn avea un nou motiv de satisfacție: în 3 martie a.c., Consiliul de Administrație al SC Piețe SA a aprobat “achiziționarea unui autoturism pentru directorul adjunct, la valoarea de 50.000 de lei + TVA”.

Protejata lui Dominic Fritz a ținut morțiș să ajungă șefă peste piața volantă fiindcă părinții săi își vând acolo produsele

Doar că, o lună mai târziu, ziarul nostru începea serialul dezvăluirilor cu privire la mascarada intitulată “procedură de selecție” prin care Cătălina Jahn a fost propulsată într-o funcție care o depășește, așa că achiziționarea mașinii a fost amânată pentru vremuri mai bune.

Pentru a o consola, probabil, că a rămas fără vehiculul pe patru roți care i-a fost promis, binefăcătorii doamnei Jahn i-au dăruit acum o nouă jucărie, “Piața pe Roți” din Traian…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *