Proprietari de terenuri din Timișoara, amendați din cauza buruienilor. Valoarea sancțiunilor se ridică la 56.500 de lei

teren 3

Polițiștii locali din Timișoara au intensificat acțiunile de monitorizare a situației terenurilor de pe raza municipiului ai căror proprietari trebuie să le igienizeze și să le cosească.

Aceștia trebuie să asigure curățarea buruienilor, a vegetației ierboase și lemnoase din jurul imobilelor pe care le dețin sub orice formă, din jurul acestora, din incinte, curți, alte spații amenajate, să asigure și să mențină permanent un aspect salubru al acestora.

Nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu amenzi între 1.500 și 2.500 de lei.

În ultima lună au fost sancționați 35 de proprietari de terenuri situate în zone precum Str. R. Tudoran, I. Bulbuca, Tosca, P. Constantinescu, Armoniei, A. Nicoară, Complexul Studențesc, Ciarda Roșie.

Valoarea sancțiunilor aplicate se ridică la 56.500 de lei. Acțiunile vor continua pe această linie pentru a determina proprietarii de terenuri să le igienizeze și să le cosească, pentru a preveni și apariția plantelor alergene care dau bătăi de cap multor cetățeni.

Pe lângă sancțiuni, cei care nu își întrețin terenurile riscă să fie supuși supraimpozitării, conform HCL 266/2016 modificată și completată.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *