Promovare turistică pentru Bogda, Orțișoara, Cornești și Satchinez

panou

Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) în județul Timiș a realizat primele panouri de prezentare și promovare turistică a unor obiective turistice, panouri ce vor fi amplasate în patru localități din județ. Primele obiective turistice prezentate prin intermediul acestor panouri au fost selectate de APDT Timiș în funcție de raportul dintre gradul de notorietate și gradul de vizibilitate al acestora. Este vorba despre obiective de însemnătate pentru turismul timișean, dar care, datorită specificului lor, sunt mai greu de prezentat.

Ca exemplu, Charlottenburg – satul rotund, este un obiectiv unic în Banat (după unele lucrări de specialitate, unic în țară), declarat monument istoric de mai mulți ani, dar turiștii – atunci când ajung în zonă – nu pot avea o imagine clară a locului. La fel se întâmplă și în cazul altor destinații prezentate și promovate prin intermediul acestor panouri: vulcanii noroioși de la Seceani, fortificațiile de la Cornești sau Rezervația naturală de la Satchinez.

Sunt locuri a căror imagine – prezentată ieri de APDT Timiș prin intermediul acestor panouri – poate oferi turiștilor detalii vizuale despre ceea ce vizitează. Asociația consideră că demersul va duce la creșterea numărului de turiști interesați sa viziteze aceste obiective. Pentru toate panourile, APDT Timiș a folosit imagini și informații de la specialiști în domeniu.

Panourile urmează să fie amplasate în zonele amintite cu sprijinul primăriilor, în apropierea obiectivelor, în locuri cu cea mai mare vizibilitate, alese împreună cu reprezentanții localităților respective. Banii folosiți la realizarea acestora provin din cotizațiile membrilor asociației.

Deocamdată, însă, autoritățile locale din Bogda și Orțișoara nu se înghesuie să sprijine amplasarea panourilor și a indicatoarelor pentru șoferi. Pe viitor, obiectivele avute în vedere pentru o prezentare de acest gen sunt zona Lacului Surduc, bisericile de lemn, traseul mănăstirilor din sudul Timișului sau pista de biciclete Timișoara-Serbia.

În cazul pistei de biciclete, în colaborare cu Asociația Culturală Ariergarda, se intenționează prezentarea unor obiective turistice aflate în satele riverane Begăi, pe unde trece pista, astfel încât cei care se plimbă cu bicicleta să poată avea informații legate de ceea ce se poate vizita în zonă, să le le caute și să acceseze (acolo unde există) diverse produse și servicii turistice.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Promovare turistică pentru Bogda, Orțișoara, Cornești și Satchinez

  1. In comuna Satchinez exista un Centru de Informare Turistica dar acolo nu am vazut vreo activitate iar Panourile nu rezolva adevarata problema – cea a conservarii habitatului natural al speciilor care il populeaza.Doar vor fi Panouri explicative si poate orientative – sa mergem si sa vedem cu ochii nostrii nepasarea autoritatilor locale.Ce frumoase Panouri – dar vai ce Rezervatie neingrijita! Trebuie spus lucrurilor pe nume si de acceptat realitatea.Au mai fost cateva Panouri care au putrezit sau au devenit ilizibile.In rest, noi sa fim sanatosi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *