Proiectul de buget al austerității este criticat de senatorul PSD Eugen Dogariu: Guvernul ”Nu se poate” taie până nu mai… poate!

dogariu 19 febr 1

Senatorul PSD Eugen Dogariu nu are deloc încredere în proiectul de buget al guvernului, unul al austerității, aducând ca argument principal faptul că însuși Consiliul Fiscal, deși este condus de un apropiat al PNL, critică în termeni duri acest proiect al Guvernului ”Nu se poate”, denumirea fiind generată de mesajele de neputință transmise de executiv, atunci când vine vorba de creșterea veniturilor românilor.

«Principalele două observații critice din partea Consiliului Fiscal au fost subliniate în numeroase rânduri și de PSD. În primul rând, bugetul austerității e construit doar pe tăieri, nu și pe creșteri de venituri bugetare, deci veșnicul argument al Guvernului „Nu se poate” că „nu sunt bani” are la bază faptul că premierul Cîțu nici măcar nu și-a propus să obțină mai mulți bani la buget.

De altfel, Consiliul fiscal chiar indică mai multe modalități prin care s-ar fi putut face acest lucru, inclusiv prin extinderea bazei de impozitare, adică prin susținerea dezvoltării economice care să însemne mai multe investiții, mai multe firme și mai multe locuri de muncă ce pot aduce mai multe taxe la buget.

Apoi, marota Guvernului că va face totul cu banii europeni se dovedește a fi doar o veșnică Fată Morgana. Nici măcar 1 euro nu va intra în România până la vară, deși Iohannis promitea că vor curge fondurile europene în cascadă încă de anul trecut. Consiliul Fiscal arată că România riscă să piardă o căruță de bani europeni, întrucât Comisia Europeană a respins Planul Național de  Redresare și Reziliență făcut prost de Guvernul „Nu se poate”.

Din acest motiv, cel puțin până la jumătatea anului, România nu va avea acces nici măcar la banii pe care UE îi punea grămadă pe masă pentru prefinanțarea proiectelor – respectiv 13% din totalul de 31,5 miliarde euro (nu 80% cum susținea Iohannis punând la grămadă și sume împrumutate sau sume din actualul exercițiu financiar) », a declarat senatorul PSD.

Consiliul fiscal a mai făcut și alte observații critice: programare fiscală nerealistă; guvernul propune doat tăieri de cheltuieli, dar estimează creșteri iluzorii; estimarea reducerii deficitului bugetar în următorii ani este nerealistă; guvernul nu poate reduce deficitul bugetar doar pe baza tăierilor, fără a-și propune și creșteri de venituri; este demascată minciuna guvernului că nu are bani din cauza pandemiei; construcția bugetului e bazată doar pe datorie; necesarul de finanțare (bani pe care Guvernul trebuie să-i plătească) este dublu față de guvernarea PSD.

«Un alt argument este și că proiectul de buget al Guvernului ”Nu se poate” a primit un NU categoric și de la Consiliul Economic și Social, care de altfel, se poziționează și împotriva OUG austerității și sărăciei pregătită de Coaliția PNL-USR PLUS-UDMR», a adăugat Eugen Dogariu.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Proiectul de buget al austerității este criticat de senatorul PSD Eugen Dogariu: Guvernul ”Nu se poate” taie până nu mai… poate!

  1. Se pare ca dogaru ( si nu dogarIu) are reactii adverse la imunizarea contra Covid 19, altfel nu imi explic cum de a reusit sa isi faca simtita prezenta  atunci cind in atitia ani nu am stiut ca avem si un senator in parlament.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *