Proiecte mari și mici la Pișchia

Pischia 5

După cele de modernizare a drumurilor, investițiile pentru introducerea utilităților sunt cele mai solicitate de cetățeni, pentru că ele contribuie la aducerea standardelor civilizate în case.

Entitățile administrative se află în stadii diferite de realizarea a acestui obiectiv, unele progresând, iar altele așteptând… vremuri mai bune.

Nici în cazul comunei Pișchia, care numără cinci sate, respectiv localitatea de reședință, Murani, Bencecu de Sus, Bencecu de Jos și Sălciua Nouă, privind introducerea sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare lucrurile nu stau altfel.

Dacă în primele patru dintre cele cinci localități componente există sisteme de rețele de apă potabilă, canalizarea fost introdusă doar în Pișchia, serviciul de gospodărire a acestor utilități fiind încredințat operatorul regional Aquatim.

Pentru alte trei sate – Murani, Bencecu de Sus, Bencecu de Jos – se așteaptă să se dea undă verde unei noi ediții a Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) în speranța că proiectul va primi finanțare.

În privința celui mai mic sat din comună, cele câteva familii care locuiesc aici pot spera că vor avea și ele rețea de alimentare cu apă, dacă edilii vor găsi o sursă de finanțare pentru susținerea investiției.

Tot în categoria proiectelor în așteptare poate fi trecut cel al sălii de sport, acesta fiind depus în vederea finanțării și a execuției la Compania Națională de Investiții (CNI).

La capitolul de investiții de mai mică anvergură se încadrează cea finanțată prin Grupul de Acțiune Locală (GAL), respectiv realizarea a două capele funerare, una la Pișchia și alta la Bencecu de Sus, pentru care comuna a primit o finanțare europeană de 85.000 de euro, investiția aflându-se în fază de licitație.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *