Proiect: Închisoare pe viaţă pentru persoanele care ucid poliţişti şi jandarmi aflaţi în misiune

Ungaria a pus în libertate 777 de cetățeni străini, inclusiv români, condamnaţi pentru trafic de persoane

Deputatul PNL Florin Roman a depus, la Senat, un proiect legislativ care prevede închisoare pe viaţă pentru persoanele care ucid poliţişti aflaţi în misiune.

Demersul vine în contextul în care, în urmă cu o săptămână, un poliţist a murit în judeţul Timiş, împuşcat de bărbatul pe care îl urmărea.

„Societatea românească asistă, din ce în ce mai des şi fără a putea reacţiona, la exacerbarea fenomenului infracţional reprezentat atât de incidente de mai mică amploare, cât mai ales de recrudescenţa violenţelor greu de imaginat şi mai grav urmate de final tragic.

Ce este şi mai grav este faptul că reprezentanţi ai forţelor statului chemaţi să păstreze ordinea şi siguranţa cetăţenilor nu numai că sunt trataţi cu o lipsă de respect şi fără nicio teamă de rigorile legii, ci devin victime ale infractorilor, uneori chiar plătind cu viaţa atunci când acţionează tocmai pentru apărarea valorilor umane şi morale.

Societatea românească nu aprobă astfel de comportamente infracţionale şi se manifestă în sensul în care oamenii legii, poliţiştii sau jandarmii, să poată să-şi exercite meseria în mod corespunzător.

Trebuie stopată această stare de fapt negativă. Infractorii deosebit de periculoşi, care ar intenţiona să ucidă un poliţist sau un jandarm aflat în „exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii” trebuie să fie conştienţi că o astfel de faptă reprobabilă va fi pedepsită cu detenţiune pe viaţă”, îşi argumentează Florin Roman demersul legislativ.

Deputatul liberal susţine că deficitul de personal şi subfinanţarea sistemului de ordine publică reprezintă un motiv pentru existenţa situaţiilor în care poliţiştii sunt răniţi sau ucişi în misiuni.

„În ultima vreme, opinia publică a aflat cu consternare, de existenţa mai multor cazuri de poliţişti ucişi sau răniţi în misiune, dar şi a defectuoasei înzestrări cu armament a acestora.

Sindicatul National al Poliţiştilor şi Personalului Contractual consideră că unele dintre circumstanţele principale, care favorizează producerea acestor drame, le reprezintă subfinanţarea sistemului de ordine publică, deficitul de personal (care a fost şi de 25%), dar şi dotarea logistică precară a poliţiştilor din cadrul altor structuri decât cele de intervenţie şi acţiuni speciale, care participă la misiuni operative fără a avea mijloace de protecţie individuală şi armament adecvate caracterului şi gradului de periculozitate al acţiunii în care sunt implicaţi”, precizează Florin Roman.

Iniţiativa legislativă îşi propune reducerea fenomenului infracţional, în special infracţiunii de ultraj împotriva poliţiştilor aflaţi în misiune, potrivit liberalului.

„Nu putem asista nepăsători la această stare de fapt şi trebuie să acţionăm, pe plan legislativ, în sensul înăspririi pedepselor privind pe cei condamnaţi pentru uciderea poliţiştilor sau jandarmilor aflaţi în misiune.

Trebuie, totodată, să menţionăm că dezaprobăm şi excesele de care dau dovadă unii reprezentanţi ai forţelor de ordine care, în timpul unor misiuni, îşi depăşesc atribuţiunile de serviciu conferite de cadrul legal şi, uneori, în timpul unor manifestaţii publice, pun în pericol viaţa şi integritatea corporală a unor manifestanţi paşnici .

Prin această propunere legislativă se doreşte reducerea fenomenului infracţional, cu precădere infracţiunii de ultraj împotriva poliţiştilor şi jandarmilor aflaţi în misiune, care, astfel se vor simţi mai mult în siguranţă pentru a-şi duce la îndeplinire misiunile de luptă împotriva persoanelor care încalcă sau au încălcat legea şi trebuie deferiti justiţiei!”, a conchis Florin Roman.

Propunerea legislativă a fost înregistrată, luni, la Senat, în procedură de urgenţă.

Săptămâna trecută, Cristian Amariei, un poliţist aflat în misiune în judeţul Timiş, a fost împuşcat de bărbatul pe care îl urmărea. Luni dimineaţă, ucigaşul agentului a fost găsit spânzurat în celulă, scrie mediafax.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

7 thoughts on “Proiect: Închisoare pe viaţă pentru persoanele care ucid poliţişti şi jandarmi aflaţi în misiune

  1. Daca impostorul ucide cu buna stiinta o persoana civila, pedeapsa nu ar trebui sa fie aceiasi? Haideti sa nu facem diferente intre civili si militari!

  2. Pai viata celorlalti valoreaza mai putin decat a politistilor si jandarmilor??!!!

    Pentru crima cu intentie o singura pedeapsa-inchisoare pe viata fara drept de reducere !

  3. Ca de obicei, statul face discriminari! Scopul? Sa ne invrajbeasca! Ce au politistii si jandarmii in plus, fata de ceilalti cetateni? Sunt mai „oameni” decat noi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *