Proiect dedicat pieței muncii

piata muncii

După recent-încheiatul proiect pentru optimizarea pieței de muncă din zona transfrontalieră România-Serbia, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș face un demers similar și pe relația Ungaria. Vorbim despre proiectul transfrontalier România-Ungaria intitulat ”Inițiativă Comună pentru Ocuparea Forței de Muncă”, finanţat prin Programul Interreg V-A România-Ungaria 2014-2020, Axa prioritară 3 ”Îmbunătățirea Ocupării Forței De Muncă Și Promovarea Mobilității Forței De Muncă Transfrontaliere”, Obiectiv specific 3.1 ”Creșterea ocupării forței de muncă în cadrul zonei eligibile”. Inițiativa este derulată în parteneriat cu Centrul de Formare Profesională pentru Adulți Szeged.

CITEȘTE ȘI: Se suspendă zborurile spre și dinspre țările cu risc. Ce persoane sunt exceptate de la carantină

Parteneri sunt Agenţia de Dezvoltare a Euroregiunii Dunăre-Criş-Mureş-Tisa, Episcopia Romano-Catolică Szeged Cenad, Agenția de Dezvoltare Regională, Eurointegrare Homokhát și Consiliul Județean Timiș.Obiectivul general al proiectului este de a spori ocuparea forței de muncă în regiunea transfrontalieră România – Ungaria prin crearea condițiilor favorabile pentru o piață a muncii echilibrată pe termen lung. Grupul-țintă al proiectului cuprinde șomeri, persoane ce se află în căutarea unui loc de muncă, studenți, centre de formare profesională, școli, instituții, organizații profesionale ce sprijină ocuparea forței de muncă, reprezentanți ai autorități locale și regionale, companii și agenți economici, alte categorii, inclusiv rezidenți din zona transfrontalieră și chiar publicul larg. ”În cadrul proiectului se vor crea condiții de ultimă generație pentru derularea activităților de formare profesională prin dezvoltarea a cinci locații: două vor fi amenajate în clădiri noi, o locație va fi reconstruită și extinsă iar alte două clădiri vor fi dotate cu echipamente noi necesare pentru a oferi instruiri practice de înaltă calitate. Totodată, proiectul va contribui la dezvoltarea unei piețe comune a muncii în județele Csongrád și Timiș, prin activități care au ca scop facilitarea procesului de fuzionare a celor două piețe ale forței de muncă. În plus, crearea unei Rețele de Parteneriat Instituțional Transfrontalier va facilita schimbul de cunoștințe și de experiență, realizarea unei analize a nevoilor exacte ale companiilor privind calificările necesare, elaborarea unei strategii regionale transfrontaliere axată pe lipsa forței de muncă calificate, organizarea de târguri de locuri de muncă, workshop-uri, seminarii, conferințe, vizite de studiu, studii de caz, evenimente de orientare în carieră, crearea unui Info Point în Ungaria cât și crearea unui portal online și a unui site web online, bilingv, cu informații specifice din domeniu”, preciyeayă CCIA Timiș. Informații suplimentare, la nr. tel. 0272.185.285, e-mail: [email protected], Cristina Bădulescu – coordonator proiect / CCIAT. Despre programul Interreg V-A România-Ungaria trebuie spus că e destinat finanțării unor proiecte comune, care abordează nevoi identificate pe ambele laturi ale graniței şi care necesită o abordare convergentă, precum şi soluții inovative, contribuind astfel la dezvoltarea sustenabilă a zonei eligibile. Programul este o continuare a programelor de cooperare transfrontalieră implementate în regiune şi dispune de un buget total de aproximativ 232 de milioane de euro, dintre care 189 de milioane reprezintă finanţarea nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională. Regiunea eligibilă a programului cuprinde judeţele Arad, Bihor, Satu Mare şi Timiş pe partea română a graniței, respectiv judeţele Békés, Csongrád, Hajdú-Bihar și Szabolcs-Szatmár-Bereg, pe partea ungară a acesteia


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *