
Biserica din Româneşti, cu hramul ”Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, monument istoric de clasă A, are nevoie urgentă de lucrări de restaurare.
Zidurile din bârne care susţin acoperişul riscă să se prăbuşească dacă nu se iau măsuri urgente. Aceasta este singura din salba de 15 lăcașuri de cult, monumente istorice din țara Făgetului, nereabilitate de autorități.
CITEȘTE ȘI: Legea Pensiilor a fost modificată. Reduceri de vârstă de pensionare cu 13 ani pentru mai multe categorii
Pentru a o salva, administrația locală din Tomești, împreună cu Parohia Ortodoxă Românești, a întocmit un proiect, care va fi depus săptămâna viitoare pe Programul Operațional Regional, prin care se dorește atragerea de fonduri destinate restaurării.
Valoarea proiectului depășește 4 milioane de lei.
”Din acești bani va fi restaurată atât partea de interior, cât și de exterior a bisericii, se va reface gardul împrejmuitor și va fi reabilitată și clopotnița”, ne-a spus primarul Costel Medelean.
CITEȘTE ȘI: Topul liceelor din județul Timiș, după mediile obținute la Bacalaureat
Monument istoric șubred
Biserica din Româneşti datează, la fel ca şi celelalte, de la începutul secolului XVIII, fiind ridicată pe vârful unui deal din apropierea satului. Tot aici, de jur împrejurul lăcaşului, se află şi cimitirul.
Construit din bârne de stejar, în sistemul ”coadă de rândunică”, edificiul are în faţă o mică prispă, însă întreaga fundaţie este din piatră brută.
Șarpanta acoperișului este șubredă, la fel și peretele de nord al lăcașului, expus mai mult intemperiilor.
CITEȘTE ȘI: Timișoreanul Dan Negru dă de pământ cu autoritățile
Are pereții construiți din bârne de gorun, acoperiți în exterior cu lipituri de pământ.
Ambele intrări au polate ușoare, construite în prelungirea acoperișului de șindrilă, cu rostul de a proteja intrările de intemperii.
Pictura originală, în stil bizantin, s-a deteriorat în timp, în prezent mai desluşindu-se doar câteva urme.
Cea existentă în momentul de faţă a fost executată mai recent, de către un pictor mai puţin priceput.
În nord-vestul monumentului se găsește și o clopotniță separată, conform redesteptarea.ro.