Programări online pentru clienţii Delgaz Grid care vor audienţe la Centrele de relații cu publicul

Programări online pentru clienţii Delgaz Grid care vor audienţe la Centrele de relații cu publicul

Delgaz Grid, distribuitorul de gaze naturale și energie electrică al Grupului E.ON România, pune la dispoziția clienților săi o aplicație prin intermediul căreia aceștia își pot programa online vizita la Centrele de Relații cu Publicul, în funcție de propria disponibilitate.

Utilizând aplicația, clienții companiei economisesc timp, nemaifiind nevoie să aştepte pentru a fi deserviţi la vizita în aceste centre. În plus, în urma programării vor fi informați printr-un email cu privire la documentele de care au nevoie pentru a-şi soluţiona solicitările și astfel acestea pot fi rezolvate la prima vizită.

Se pot programa online persoane fizice și persoane juridice, dar și operatorii economici autorizați de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) care depun cereri în numele clienților lor.

Programarea se face simplu, în trei pași:

1. se accesează pagina www.delgaz.ro, secțiunea Programează vizita la Delgaz Grid;

2. se completează detaliile rezervării (motivul, locația și intervalul orar, datele de identificare), apoi solicitantul va primi un email de confirmare;

3. confirmarea programării se face prin accesarea link-ului primit pe email.

În cazul în care intervin modificări în programul solicitantului, acesta are posibilitatea să își anuleze programarea, prin accesarea unui link primit de asemenea pe email.

Pentru segmentul de gaze naturale, pot fi soluționate solicitări precum cele privind obţinerea avizelor de amplasament, cereri de racordare la rețeaua de distribuție, cereri de modificare a instalației, punerea în funcțiune a instalației, depunerea fișelor de revizii şi verificări la instalațiile interioare de gaz etc.

Pentru segmentul de energie electrică, pot fi soluționate solicitări precum cele care vizează obţinerea avizelor de amplasament, cereri de racordare la reţeaua de distribuție, cereri de modificare a instalației electrice, obținerea calității de prosumator etc.

În urma implementării acestei opţiuni, la Centrele de Relații cu Publicul ale Delgaz Grid au prioritate solicitanții care și-au făcut programare online, însă accesul tuturor clienţilor noștri este asigurat și fără programare în intervalul orar de funcționare al acestora.

CITEŞTE ŞI: Ministerul Educației a inventat un cuvânt care nu există în limba română

Orarul și adresa acestor centre pot fi consultate pe site-ul companiei, la https://delgaz.ro/despre-noi/centre-de-relatii-cu-publicul.

Încurajăm folosirea canalului de programare online, acesta fiind unul dintre proiectele companiei care vizează digitalizarea serviciilor şi îmbunătăţirea experienţei clienţilor noştri.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Programări online pentru clienţii Delgaz Grid care vor audienţe la Centrele de relații cu publicul

  1. Da deci intrii foarte greu in legatura cu acesti domni.la telefon te plimba robotul 1 ora nicio sansa sa vorbesti cu un consultant,au si un chat online unde din nou vorbesti cu un robot ,fizic te poti programa doar online ,nu poti merge civilizat si sa iei un numar de ordine si sa astepti randul…..Nu toata lumea are internet mai ales batranii ,la asta v-ati gandit?Iti mai dau o alternativa cica sa le trimiti scrisoare:)0Nu au un mail simplu sa la poti trimite o sesizare.incredibil dar asa e.Domnii sub masca trasparentizarii au gasit o cale tipic romaneasca de a se ferii de contactul cu clientii si mai se lauda si prin ziare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *