Program definitivat sub panou

baschet program Cupa Romaniei

„Leii” din Banat au aflat programul meciurilor din cadrul turneului grupei C al Cupei României de baschet masculin.

Întrecerea se va desfășura la Sibiu, între 17 și 20 octombrie, cu participarea echipelor SCM Timișoara, CSM Târgu Jiu, CSO Voluntari și CSU Sibiu.

Alb-violeții își vor măsura forțele în prima zi cu CSO Voluntari. Cealaltă partidă din 17 octombrie este CSU Sibiu – CSM Târgu Jiu.

În ziua următoare, pentru echipa antrenată de Dragan Petricevic urmează duelul cu CSM Târgu Jiu. Tot atunci este programată confruntarea CSO Voluntari – CSU Sibiu.

În fine, în 20 octombrie, după o zi de pauză, SCM Timișoara va evolua împotriva grupării gazdă a turneului, CSU Sibiu, iar CSO Voluntari și CSM Târgu Jiu se vor întâlni într-o altă partidă.

Se califică mai departe la turneul Final 8 primele două clasate și cele mai bune două locuri trei din cele trei grupe ce reunesc 13 echipe.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *