Prognoza meteo. Vreme instabilă până miercuri. Toată ţara va fi afectată de fenomene extreme

Duminică ploile vor fi prezente în toată ţara, cu vânt puternic, în special la munte, unde este posibil să apară şi grindina.

Temperaturile se vor menţine, însă, ridicate şi vor atinge chiar şi 34 de grade Celsius în sudul ţării, spun meteorologii, avertizând că vremea instabilă se va menţine şi la începutul săptămânii viitoare.

Potrivit meteorologilor, duminică va continua să plouă în toată ţara, mai mult în zonele de vest, nord şi centru, iar vântul va avea unele intensificări de scurtă durată, acolo unde ar putea apărea şi grindina.

Temperaturile maxime vor fi de 22-25 de grade în vestul şi nord-vestul ţării, în Maramureş, Crişana şi Banat, dar şi în jumătatea nordică a Transilvaniei, în timp ce în sudul ţării, în Oltenia şi Muntenia, va fi mai cald, iar temperaturile vor atinge chiar şi 34 de grade Celsius.

Vremea va continua să fie instabilă şi la începutul săptămânii viitoare, spun meteorologii, astfel că ploile vor fi prezente şi luni şi marţi în toată ţara, însoţite de frecvente descărcări electrice şi intensificări ale vântului, iar temperaturile vor scădea uşor. Maximele nu vor mai depăşi 28-29 de grade în nicio regiune, iar minimele vor coborî până la 13 grade la munte, în vestul şi nord-vestul României, scrie antena3.ro.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns