Prognoza meteo pentru următoarele zile. Cu ce temperaturi debutează săptămâna viitoare

timisoara 7

Vremea va fi rece şi ploioasă duminică, dar de luni va începe să se încălzească în toată ţara.


DUMINICĂ

În vestul țării, dar și în extremitatea sa de sud-est, valorile termice vor fi apropiate de cele, climatologic, specifice; cerul va fi variabil cu înnorări, temporar accentuate, îndeosebi în a doua parte a zilei și la începutul nopții când, local vor fi averse, descărcări electrice și condiții de grindină. În restul teritoriului, vremea va fi răcoroasă, cerul mai mult noros și ploile, pe arii extinse. În intervale scurte de timp sau prin cumulare, se vor înregistra cantități de apă, local, peste 15…20 l/mp și pe spații mici peste 35 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în vest și în sud. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 grade in estul Transilvaniei și 27 de grade in Banat, iar cele minime între 8 grade în depresiuni și 19 grade pe litoral.

LUNI

Vremea se va ameliora ca aspect, dar și din punct de vedere termic. Astfel, înnorări, ploi de scurtă durată, posibil și descărcări electrice vor fi, în cursul zilei, însă pe arii restrânse, în regiunile sudice și în zonele de deal și de munte. În rest, cerul va fi variabil. Temperatura aerului, în creștere, va avea maxime cuprinse între 23 de grade in estul Transilvaniei și 30 de grade in Banat și minime, în general, între 10 și 18 grade. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sud-est, mai ales în prima parte a intervalului.

MARŢI

Vremea va fi predominant frumoasă, dar va deveni călduroasă, în jumătatea de sud-vest a țării. Cerul va fi variabil cu înnorări temporare, după-amiaza, în zona de munte, unde izolat vor fi ploi slabe de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări, pe parcursul zilei, în sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 de grade in estul Transilvaniei și 32 de grade in banat, iar cele minime între 8 și 20 de grade, cu cele mai coborâte valori în depresiunile intramontane.


MIERCURI

Vremea va fi în continuare predominant frumoasă, dar călduroasă, în special, în regiunile vestice și sudice. Cerul va fi variabil cu înnorări temporare – ziua, în nordul și în centrul țării, dar numai izolat, averse și descărcări electrice, în special, în zona de munte. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sud-estul țării. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 34 de grade, cu cele mai ridicate valori în Câmpia de Vest, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 grade în depresiunile intramontane și 20…21 de grade pe litoral, conform romaniatv.net.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *